Ursula von der Leyen, ameninţată cu o moţiune de cenzură în Parlamentul European

Ursula von der Leyen, ameninţată cu o moţiune de cenzură în Parlamentul European

Trei figuri de prim-plan din grupul Renew Europe al Parlamentului European au cerut luni ca eurodeputaţii să se pronunţe prin vot asupra unei moţiuni de cenzură împotriva comisiei Ursulei von der Leyen, căreia îi reproşează aprobarea planului de relansare al Poloniei în pofida problemelor Varşoviei în privinţa respectării statului de drept, scrie Hotnews.

Pentru a fi supus la vot în sesiune plenară, acest text împotriva executivului UE pregătit de olandeza Sophie in't Veld, fostul premier belgian Guy Verhofstadt şi vicepreşedintele grupului Renew Luis Garicano (Spania), va trebui mai întâi să fie semnat de cel puţin o zecime dintre eurodeputaţi, respectiv circa 70.

Dacă Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, „continuă să refuze să aplice cu seriozitate regulile de condiţionalitate privind statul de drept”, care vizează condiţionarea plăţii fondurilor europene de respectarea cu stricteţe de către statele membre a drepturilor fundamentale, „îi vom retrage susţinerea noastră”, a spus Guy Verhofstadt.

Comisia Europeană a dat miercurea trecută undă verde planului de relansare polonez în valoarea de 35,4 miliarde de euro, blocat de un an din cauza deficienţelor reproşate Varşoviei în materie de independenţă a justiţiei.

Cei trei responsabili din cadrul Renew Europe consideră însă insuficiente anunţurile Varşoviei, între care ridicarea suspendării unui judecător şi votul din Parlamentul polonez privind desfiinţarea camerei disciplinare menite să-i controleze pe judecători, care au deschis calea pentru aprobarea planului polonez.

Ursula von der Leyen „a creat o problemă politică majoră”

Condiţiile cerute de Comisie sunt „sub cele solicitate de Curtea de Justiţie a UE (CJUE) şi nu răspund refuzului autorităţilor poloneze de a recunoaşte primatul dreptului UE”, în contextul în care Varşovia „nu manifestă nicio intenţie [...] de a restabili pe deplin independenţa puterii judiciare”, susţine Sophie in't Veld, acuzând-o pe Ursula von der Leyen că „a creat o problemă politică majoră”.

În cadrul votului din Comisie, două nume grele ale executivului UE, daneza Margrethe Vestager (Renew Europe) şi olandezul Frans Timmermans (S&D), ambii vicepreşedinţi executivi, s-au opus validării planului polonez.

„Comisia este conştientă că soluţiile anunţate de autorităţile poloneze sunt pur cosmetice”, şi-a exprimat indignarea Guy Verhofstadt într-o scrisoare către grupul său politic, consultată de AFP.

Pentru a fi adoptată în PE, o moţiune de cenzură trebuie să fie aprobată cu două treimi din voturile exprimate.

Contactaţi de AFP, responsabili şi purtătorii de cuvânt ai diferitelor grupuri (Verzi, S&D, Renew şi PPE) nu au dorit să aibă o luare de poziţie înainte de reuniunile prevăzute să aibă loc în cursul după-amiezii la Strasbourg.

Iratxe Garcia Perez, preşedinta grupului S&D, a cerut totuşi săptămâna trecută ca orice plată către Polonia din fonduri UE să fie refuzată până când Varşovia nu îndeplineşte „toate condiţiile” stabilite de CJUE, în timp ce Verzii au exprimat „preocupări grave”.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Ursula von der Leyen promite accelerarea examinării candidaturii Ucrainei la UE

Ursula von der Leyen promite accelerarea examinării candidaturii Ucrainei la UE

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va merge la Kiev

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va merge la Kiev

Ursula von der Leyen: „Nu este nicio îndoială că Moldova și Ucraina pot face parte din familia europeană, dar acum ne axăm eforturile pe război”

Ursula von der Leyen: „Nu este nicio îndoială că Moldova și Ucraina pot face parte din familia europeană, dar acum ne axăm eforturile pe război”

Advertoriale
#CuPoftăDeDigitalizare. Serviciul E-PIN, preferat de peste 90 la sută dintre clienții Victoriabank

#CuPoftăDeDigitalizare. Serviciul E-PIN, preferat de peste 90 la sută dintre clienții Victoriabank

 Descoperă oferta turistică a Moldovei. A fost lansată campania „Hai la mine Acasă” (VIDEO)

Descoperă oferta turistică a Moldovei. A fost lansată campania „Hai la mine Acasă” (VIDEO)

Marșul Alăptării 2022: Alăptarea reprezintă cel mai natural început de viață (VIDEO)

Marșul Alăptării 2022: Alăptarea reprezintă cel mai natural început de viață (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    România: Ministrul Sănătății îndemnată populația să meargă să-și ridice pastilele de Iodură de Potasiu, utilizate în caz incident nuclear
  • 2
    Ministrul Muncii oferă detalii cu privire la platforma prin care la iarnă vor fi oferite compensații în factură. „Va fi un sistem foarte simplu”
  • 3
    Aur pentru R. Moldova la Campionatul Mondial de Canotaj din Canada. Cine este sportivul care a înregistrat performanța (VIDEO)
  • 4
    Mitropolia Moldovei și OMS au tipărit 100 de mii de iconițe
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.