Parisul, dispus să reunească Bulgaria şi Macedonia de Nord pentru un acord bilateral

Parisul, dispus să reunească Bulgaria şi Macedonia de Nord pentru un acord bilateral

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, s-a declarat luni pregătit să primească la Paris, "când va veni momentul", autorităţile Bulgariei şi Macedoniei de Nord în vederea încheierii unui acord bilateral care să permită deschiderea negocierilor pentru aderarea Skopje la UE, notează AFP. 

Franţa, care deţine preşedinţia prin rotaţie a UE până la 1 iulie, sprijină "de mai multe săptămâni" căutarea unei soluţii la diferendul dintre cele două ţări, a reamintit Palatul Elysée după discuţii cu preşedintele bulgar, Rumen Radev, şi premierul Macedoniei de Nord, Dimitar Kovacevs, scrie agerpres.ro.

În cursul acestor schimburi de opinii, Emmanuel Macron şi-a exprimat "sprijinul deplin pentru un acord între cele două ţări, care să contribuie la relaţii de bună vecinătate" şi "concretizarea perspectivei europene a Macedoniei de Nord".

Sofia blochează din noiembrie 2020 aderarea Macedoniei de Nord la Uniunea Europeană din cauza unor dispute legate de limbă şi istorie.

Înaintea acestui blocaj bulgar, Macedonia de Nord s-a confruntat ani de zile cu dreptul de veto al Greciei care i-a refuzat numele de Macedonia, de asemenea numele provinciei sale de nord, văzând în ea o uzurpare a moştenirii ei istorice.

Atena şi-a ridicat veto-ul abia în 2018, când menţiunea "de Nord" a fost adăugat la numele ţării.

Între sfârşitul lui februarie şi începutul lui martie, Ucraina, Georgia şi Moldova au trimis succesiv cererile de aderare la UE, în urma ofensivei ruse în Ucraina.

Comisia Europeană urmează să emită în curând un aviz cu privire la candidatura ucraineană. Acesta va trebui apoi acceptat în unanimitate la summitul european din 23 şi 24 iunie, care va deschide apoi negocieri de lungă durată.

Anticipând procesul îndelungat de integrare a ţărilor candidate, Emmanuel Macron a propus la 9 mai o primire accelerată a Ucrainei în familia europeană prin crearea unei comunităţi politice europene.

În prezent, cinci ţări sunt candidate oficial la UE, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia, Albania şi Turcia.

În 2019, Emmanuel Macron s-a opus prin veto, împreună cu alte două state membre, la deschiderea negocierilor de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania, considerând că nu erau îndeplinite condiţiile pentru o extindere a UE la aceste două ţări. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Macedonia de Nord a expulzat cinci diplomați  ruși

Macedonia de Nord a expulzat cinci diplomați ruși

Pleci în Italia, Bulgaria, Albania sau Macedonia de Nord? Vezi care sunt restricțiile de călătorie (DOC)

Pleci în Italia, Bulgaria, Albania sau Macedonia de Nord? Vezi care sunt restricțiile de călătorie (DOC)

Creștere economică bazată pe canabis. Macedonia de Nord speră că legalizarea acestuia să aducă venituri de 250 de milioane euro pe an

Creștere economică bazată pe canabis. Macedonia de Nord speră că legalizarea acestuia să aducă venituri de 250 de milioane euro pe an

Advertoriale
Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu împreună cu stagiarii de la Președinție au mers într-o drumeție la Orheiul Vechi (FOTO)
  • 2
    Primul sector din drumul de ocolire a municipiului Chișinău este gata în proporții de 70%, anunță Spînu
  • 3
    Atenție, vreme nefavorabilă! Meteorologii au emis Cod Galben de ploi cu descărcări electrice
  • 4
    În atenția șoferilor! Timp de o lună și jumătate va fi suspendat traficul pe o stradă din centrul capitalei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.