Premieră muzicală la #ROOFOFFLINE! Vino să-i asculți pe Stas Goncear și Călin Ganea, tinerii interpreți care ne vor delecta auzul

Premieră muzicală la #ROOFOFFLINE! Vino să-i asculți pe Stas Goncear și Călin Ganea, tinerii interpreți care ne vor delecta auzul

Tineri, entuziasmați și îndrăgostiți de muzică. Așa sunt băieții care ne vor încânta pe 9 iunie la #ROOFOFFLINE. Călin Ganea și Stas Goncear și-au pregătit lista de piese, chitara, microfoanele și vocile și sunt gata să ofere un moment de relaxare cu muzică bună pentru toți cei care vor veni pe acoperiș.

Tinerii au învățat la Centrul de Excelență în Educație Artistică „Ștefan Neaga”. Au îndrăgit muzica încă de mici copii, iar când au absolvit gimnaziul, au decis că trebuie să meargă mai departe în acest domeniu.

„Decizia de a merge la colegiu am luat-o la sfârșitul clasei a 9-a. Deși îmi plăcea să cânt, nu aveam nimic în plan până atunci. Cel mai mult ne dorim să scriem piese, să le înregistrăm și să le să lansăm pentru ascultători”, spune Stas.

Călin este acum la Conservator. Decizia de a merge pe acest drum a venit spontan. Dorea să facă muzică, pentru că era ferm convins că dacă îți place ceva, indiferent de circumstanțe, trebuie să mergi înainte. 

 „Vrem să cucerim lumea! Scopul nostru e să avem un număr de oameni cărora să le placă și să aprecieze ceea ce facem. Simțim o stare de euforie când știm că lumea ne admiră, atunci când facem ceea ce ne place” afirmă Călin.

Băieții au planuri mari pentru viitor. Intenționează să filmeze cover-uri pentru piesele preferate, în engleză, română și rusă, să formeze o trupă și să trăiască bucuroși cu și prin muzică.

De asemenea, ei preferă să cânte în parc, pentru că acest loc se asociază cu libertatea. 

 „Ne e dor să cântăm în parcuri. E locul în care noi mereu vrem să ajungem. Ne ducem acolo să ne simțim pe valul. Acolo cântăm ce ne place și nu suntem limitați, parcul înseamnă libertate”, spun tinerii.

Deci: să știți, prieteni, că, pe lângă discursurile interesante, deliciile, activitățile și concursurile vesele, la #ROOFOFFLINE vei avea parte și de o premieră. Tinerii interpreți vor scoate la rampă prima lor piesă care se plămădește de mult timp. 

„Piesa „Buburuza” a apărut dintr-un cap foarte obosit, dar inspirat. Eram la Stas acasă și am zis să încercăm să facem ceva frumos. În general avem mai multe piese la nivel de schițe, dar aceasta ne-am plăcut și am revenit la ea, am găsit unde să o înregistrăm. Piesa este despre iubire, ceva clasic, dar fiecare cântec are specificul ei, la noi e „buburuza”, își amintește Călin.  

Stas și Călin vor fi pe acoperiș alături de echipa AGORA. Vino și tu și ca să cunoști tinerele talente. 

Desigur, nu uitați că puteți intra în posesia unui bilet gratuit! Asta cu o singură condiție - dacă pui umărul la dezvoltarea presei libere! 

De asemenea, în cadrul evenimentului #ROOFOFFLINE vei avea parte de discursuri interesante și motivaționale din partea lui Dumitru Gangaliuc ,care vine să îți povestească despre lumea digitală, proiecții lasere, show-uri de lumini și soluțiile în domeniul creativ. Iar Rita Druță și Constantin Nedelcu, co-fondatorii școlii de engleză „Fantanstic English” vor povesti cum, în pandemie, au reușit să se reorganizeze astfel încât au triplat numărul de angajați, de studenți și au crescut încasările lunare de la 800 de mii de lei lunar până la trei milioane. 

Cu ce bunătăți vă vom servi, aflați dacă intrați AICI.

V-am pregătit desigur și un album cu amintiri cu genericul nostalgic -  cum a fost la evenimentele anterioare de #ROOFOFFLINE. 

----

Partenerul general al evenimentului: Kaufland Moldova.

Parteneri: Berea LITRA; Château VartelyMam's GelatoSELIK2you coffee.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Speakerii #ROOFOFFLINE: Rita Druță și Constantin Nedelcu vin să-ți povestească despre cum să îți crești echipa de la 25 de angajați la 70, în pandemie

Speakerii #ROOFOFFLINE: Rita Druță și Constantin Nedelcu vin să-ți povestească despre cum să îți crești echipa de la 25 de angajați la 70, în pandemie

Speaker la #ROOFOFFLINE: Dumitru Gangaliuc vine să îți povestească despre lumea digitală, proiecții lasere, show-uri de lumini și soluțiile în domeniul creativ

Speaker la #ROOFOFFLINE: Dumitru Gangaliuc vine să îți povestească despre lumea digitală, proiecții lasere, show-uri de lumini și soluțiile în domeniul creativ

Ce zici de o gustare de la Chef Alexandru Comerzan la #ROOFOFFLINE? Grăbește-te, doar azi mai poți lua un bilet la preț promoțional!

Ce zici de o gustare de la Chef Alexandru Comerzan la #ROOFOFFLINE? Grăbește-te, doar azi mai poți lua un bilet la preț promoțional!

Advertoriale
Xiaomi Pay vine în Moldova: Victoriabank și Mastercard lansează plățile contactless cu brățări fitness

Xiaomi Pay vine în Moldova: Victoriabank și Mastercard lansează plățile contactless cu brățări fitness

Generația Inteligenței financiare: Bugetul pe înțelesul copiilor (VIDEO)

Generația Inteligenței financiare: Bugetul pe înțelesul copiilor (VIDEO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! O mașină a luat foc în stația PECO după ce a fost alimentată cu gaz (VIDEO)
  • 2
    Ultimă oră! Procurorii au descins cu percheziții la patru persoane, inclusiv ex-primara interimară Silvia Radu
  • 3
    Cel mai bun pilot al armatei ucrainene, ucis în luptă
  • 4
    Orașul Energodar, bombardat: Un angajat de la centrala nucleară Zaporojie a decedat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.