Bombă ecologică în lacul din parcul „Valea Morilor” din centrul capitalei. Zeci de prești morți au ieșit la suprafață. Primăria Chișinău spune că asta se întâmplă din motiv că apa nu este suficient oxigenată. Pentru a soluția problema, autoritățile municipale și-au propus să procure 25 de aeratoare suplimentare, care să activeze pe lângă cele 13 deja existente.
„Primăria Municipiului Chișinău informează că anual, la începutul perioadei estivale, reprezentanții Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” (AGSV), se confruntă cu o situație inedită care duce la pierirea peștelui din lacul din Parcul „Valea Morilor”. Potrivit specialiștilor această situație este dictată de deficitul de oxigen în apa bazinului acvatic”, se arată într-un comunicat al primăriei.
Autoritățile municipale atrag atenția că pe lac sunt instalate aeratoare de oxigen doar pentru 30 % din suprafața totală a acestuia. Iar aceste dispozitive, în număr de 16 unități, nu reușesc să îmbogățească apa cu oxigenul necesar, una din principalele cauze de deces a peștelui.
Astfel, pentru anul 2022 au fost prevăzute surse bugetare pentru achiziționarea suplimentară a 25 de aeratoare, însă la prima licitație de acest gen nu s-au înregistrat participanți. Actualmente este în desfășurare cea de-a doua licitație, iar agenții economici de profil sunt îndemnați să participe la concurs.
Serviciile municipale spun că colectează zilnic în jur de 30 kg de pește mort, în comparație cu cca 200 kg, cantitate înregistrată de până la instalarea aeratoarelor pentru oxigenare apei.
Vezi și aceste știri

Vandalism în parcul Valea Trandafirilor din Chișinău. Mai multe bănci au fost scoase din temelie. Ce spune Poliția (FOTO)

Guvernul Statelor Unite a livrat R. Moldova un lot de zece tone cu truse medicale în domeniul obstetricii și ginecologiei
