Votat în Guvern: Alocațiile de stat pentru merite deosebite vor fi oferite, chiar dacă persoana locuiește peste hotare

Votat în Guvern: Alocațiile de stat pentru merite deosebite vor fi oferite, chiar dacă persoana locuiește peste hotare

A fost aprobat mecanismul de acordare a dreptului la alocații nominale de stat, cetățenilor Republicii Moldova, beneficiari de pensii sau alocații sociale de stat, inclusiv în alte state, care au fost decorați cu distincții de stat ale Republicii Moldova sau ale fostei U.R.S.S și care locuiesc în Republica Moldova sau au domiciliul în afara țării.

La fel, prin documentul promovat de Guvern, s-a aprobat și acordarea alocațiilor pentru merite deosebite față de stat, soției, soțului sau unuia dintre părinții persoanei decorate post-mortem cu „Ordinul Republicii” sau cu ordinul „Ştefan cel Mare”, domiciliați peste hotarele țării, care sunt cetățeni ai Republicii Moldova.

De asemenea, pentru veteranii de război, cetățeni ai Republicii Moldova, decorați cu distincții de stat prevăzute de legislația în vigoare, cu titlu de excepție, dreptul la alocații nominale se va acorda indiferent de faptul dacă sunt sau nu beneficiari de pensie sau alocație socială de stat, sau dacă au sau nu domiciliul în Republica Moldova.Hotărârea de Guvern aprobată astăzi de Executiv va intra în vigoare din data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova și are drept scop punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 190/2022 cu privire la veterani, urmare a modificărilor efectuate prin Legea nr.18/2022 și Legea nr. 63/2022.

De precizat că dreptul la alocațiile vizate a persoanelor eligibile, asupra cărora a fost extins acest drept, se va stabili de la data intrării în vigoare a actelor legislative sus-menționate, cu condiția depunerii cererilor cu setul de documente necesar, până la data de 29 iulie 2022.

Tot astăzi, în cadrul ședinței cabinetului de miniștri, a fost aprobat un proiect de Hotărâre de Guvern care prevede echivalarea în mod corespunzător a distincțiilor de stat ale fostei U.R.S.S, și anume ordinul Drapelul Roşu, ordinul „Războiului pentru Apărarea Patriei” clasele I şi II, ordinul Steaua Roşie, ordinul Slava, ordinul „Pentru bărbăţie personală” cu distincția de stat a Republicii Moldova: ordinul „Credință Patriei” clasa I”, conform importanței acestora.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.