Vladimir Putin îşi amână show-ul anual televizat ''Linie directă'' cu poporul

Vladimir Putin îşi amână show-ul anual televizat ''Linie directă'' cu poporul

Preşedintele rus Vladimir Putin nu va susţine tradiţionalul său dialog anual televizat denumit "Linia directă" cu poporul, în cursul căruia răspunde în direct la întrebări din partea publicului, în luna iunie, aşa cum a făcut-o în decursul mai multor ani, transmit DPA şi Interfax, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, scrie agerpres.ro.

Pregătirile sunt în curs, dar încă nu s-a stabilit o dată concretă pentru acest eveniment, a afirmat Peskov, excluzând posibilitatea ca acest show televizat să aibă loc luna aceasta.

Dialogul lui Putin în direct cu populaţia rusă se desfăşoară în mod tradiţional din 2017 în luna iunie, cu o singură excepţie în 2020, primul an al pandemiei de COVID-19.

"Linia directă" este un program de o oră în care ruşii obişnuiţi îşi pot exprima preocupările personale în dialog cu şeful statului.

Acest maraton TV îi oferă lui Putin o oportunitate de a se prezenta populaţiei ca o figură paternă grijulie. De obicei, le promite cetăţenilor care i se adresează pe această cale că le va rezolva problemele - fie că este vorba de plăţi restante la salarii, reparaţii rutiere sau o conexiune lipsă la reţeaua de alimentare cu gaze. Unii telespectatori din trecut au pus şi întrebări politice, dar toate întrebările sunt dinainte selectate de către Kremlin.

Deocamdată nu se ştie dacă amânarea tradiţionalului "dialog în direct" cu poporul are legătură cu invazia Rusiei în Ucraina, numită de Moscova "operaţiune specială militară", în care armata rusa înregistrează progrese mult mai slabe decât se anticipa, potrivit observatorilor. De altfel, Putin a apărut mai rar în public de când a ordonat campania militară în Ucraina la 24 februarie, primul act de agresiune de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Peskov afirmase săptămâna trecută că "Linia directă" cu poporul ar putea avea loc la scurt timp după Forumul economic internaţional de la Sankt-Petersburg, preconizat pentru mijlocul lunii iunie, aminteşte DPA.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Analiză Politico: Războiul lui Putin obligă R. Moldova să scape de capcana de gaz a Rusiei

Analiză Politico: Războiul lui Putin obligă R. Moldova să scape de capcana de gaz a Rusiei

Ministrul ucrainean de externe nu crede că Rusia ar permite deblocarea portului Odesa: Nu vă încredeți în promisiunile lui Putin

Ministrul ucrainean de externe nu crede că Rusia ar permite deblocarea portului Odesa: Nu vă încredeți în promisiunile lui Putin

Putin avertizează că Rusia va lovi mai puternic, dacă SUA furnizează Ucrainei rachete cu rază mai lungă de acţiune

Putin avertizează că Rusia va lovi mai puternic, dacă SUA furnizează Ucrainei rachete cu rază mai lungă de acţiune

Advertoriale
Începe toamna la Castel MIMI cu Festival Internațional de muzică clasică „VinOPERA”

Începe toamna la Castel MIMI cu Festival Internațional de muzică clasică „VinOPERA”

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Prim-ministra Finlandei, surprinsă dansând „exuberant” la o petrecere privată. Reacția Sannei Marin: Am făcut lucruri legale
  • 2
    Moscova amenință Europa cu „norul radioactiv” de la centrala atomică din Energodar. Moldova figurează pe harta prezentată de ruși (FOTO/VIDEO)
  • 3
    Exporturile de gaze rusești destinate României, sistate brusc. Gazprom continuă livrările în restul Europei
  • 4
    FC Zimbru, amendat cu 25.000 de lei din cauza unui mesaj afișat de fani (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.