Liberalii mulțumesc pentru sprijin și îndeamnă alegătorii să susțină partidele pro-europene

Liberalii mulțumesc pentru sprijin și îndeamnă alegătorii să susțină partidele pro-europene

Candidatul PL la primăria capitalei, Dorin Chirtoacă mulțumește pe final de campanie tuturor celor care și-au exprimat sprijinul pentru el în cel de-al doilea tur pentru primăria capitalei. Acesta a declarat că presa și societatea civilă s-au situat mult deasupra clasei politice și candidaților în această campanie, informează Agora. 

Chirtoacă a adresat mulțumiri tuturor personalităților din Chișinău în special maestrului Gheorghe Urschi pentru mesajele de susținere. Candidatul liberalilor a mulțumit și formațiunilor care și-au declarat susținerea. ”Mulțumesc celor care au anunțat un sprijin în turul II în așa mod încât după alegeri să formăm o coaliție în Consiliul Municipal. Până acum a fost mai greu dar acum va fi mai ușor să ducem la capăt proiectele”. 

Candidatul liberalilor a declarat că alegerile și campania s-a desfășurat „așa cum și-a imaginat”. Acesta a anticipat că vor fi atacuri murdare în adresa sa. „Am ajuns la concluzia că până și socialiștii ne-au făcut campanie, în primul rând printr-un candidat care nu s-a prezentat la dezbateri și prin acțiunile denigratoare în adresa mea”. 

Chirtoacă a declarat că nu acceptă să fie numit „răul cel mic”. Potrivit lui, un asemenea calificativ nu îl caracterizează. 

„Este totuși neplăcut să lucrezi timp de 8 ani după care timp de 2 luni să fii murdărit din cap până în picioare. Așa cum se prezintă ei, sunt rămășițele PCUS și PCRM-ului, iar la ora actuală sunt chiar mult mai slabi decât era Voronin la vremea lui în 2001”.

La rândul său, președintele PL, Mihai Ghimpu a sugerat cetățenilor să meargă la vot și să aleagă candidaturile formațiunilor pro-UE. „Toți cei care sprijină democrația să meargă la alegeri să voteze candidaturile celor care merg înainte”, a declarat acesta. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Joe Biden spune că SUA l-ar putea sancționa personal pe Vladimir Putin dacă Rusia invadează Ucraina

Joe Biden spune că SUA l-ar putea sancționa personal pe Vladimir Putin dacă Rusia invadează Ucraina

Opt din zece persoane condamnate pentru corupție nu petrec nici o zi în penitenciar, arată datele unui raport al CRJM

Opt din zece persoane condamnate pentru corupție nu petrec nici o zi în penitenciar, arată datele unui raport al CRJM

Recomandările din avizul Comisiei de la Veneția din decembrie 2021 vor fi implementate în legea cu privire la procuratură, susține ministrul justiției

Recomandările din avizul Comisiei de la Veneția din decembrie 2021 vor fi implementate în legea cu privire la procuratură, susține ministrul justiției

Advertoriale
Testarea pentru Covid-19 e mai accesibilă cu TESTRAPID.MD

Testarea pentru Covid-19 e mai accesibilă cu TESTRAPID.MD

Câștigătoarea tombolei IuteCredit s-a ales cu un premiu în valoare de 100 000 lei (VIDEO)

Câștigătoarea tombolei IuteCredit s-a ales cu un premiu în valoare de 100 000 lei (VIDEO)

Aveți nevoie de un credit? Acum puteți solicita un împrumut de până la 300.000 de lei fără gaj de la FinComBank

Aveți nevoie de un credit? Acum puteți solicita un împrumut de până la 300.000 de lei fără gaj de la FinComBank

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Vicepremierul Spînu: Există riscul de sistare a livrărilor de gaz, dacă nu se va face auditul datoriei „Moldovagaz”
  • 2
    Plătesc mai mult, dar consumă mai puțin. Factura pentru căldură la Parlament, ANRE și Curtea de Conturi sau cât costă încălzirea instituțiilor (INFOGRAFIC)
  • 3
    Pompierii, în zona fostei uzine Alfa din sectorul Buiucani al capitalei. UPDATE: Zona a fost verificată de angajații IGSU și nu s-a confirmat informația că ar fi avut loc un incendiu
  • 4
    Meta, compania mamă a rețelei sociale Facebook, anunță că a construit cel mai rapid supercomputer din lume. Când va intra în funcțiune
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.