Cadrul normativ în domeniul administrării impozitelor, schimbat de Guvern. Prevederile noilor modificări

Cadrul normativ în domeniul administrării impozitelor, schimbat de Guvern. Prevederile noilor modificări

Cadrul normativ în domeniul administrării impozitelor și deducerii în scopuri fiscale a cheltuielilor a fost modificat de Guvern. A fost luată decizia privind ajustarea limitelor de deducere pentru transport. Astfel, cuantumul deductibil al cheltuielilor suportate pentru transportul organizat al angajaţilor/zilierilor va fi majorat de la 35 de lei până la 65 lei (în ambele cazuri, fără TVA) per angajat/zilier pentru fiecare zi efectiv lucrată.

Adițional, proiectul aprobat prevede completarea Anexei nr.1 din Regulamentul cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venitul persoanelor juridice şi persoanelor fizice, care practică activitate de întreprinzător, cu o prevedere nouă, în partea ce ține de permiterea spre deducere în scopuri fiscale a cheltuielilor privind amortizarea şi reparaţia mijloacelor fixe, agenţilor economici care, pe parcursul anului fiscal, obţin sau li se retrage titlul de rezident al parcului pentru tehnologia informaţiei, pentru perioada aplicării regimului de impozitare stabilit în titlul II din Codul fiscal.

Proiectul de hotărâre vizează și modificarea Hotărârii Guvernului nr.1231/2018 pentru punerea în aplicare a Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Modificările se referă la remedierea normelor declarate neconstituționale prin completarea cu prevederi privind achitarea diferenței de salariu personalului care, la data intrării în vigoare a Legii nr.270/2018, au asigurat interimatul unei funcții publice de conducere și au revenit la funcția exercitată anterior interimatului.

Astfel, angajaților bugetari care au activat neîntrerupt în aceeași unitate bugetară și care, la data intrării în vigoare a Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, au asigurat interimatul unei funcții publice de conducere, la revenirea în funcția exercitată anterior interimatului li se va achita diferența de salariu.

O altă modificare vizează ajustarea Catalogului mijloacelor fixe, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.941/2020, în vederea elaborării unui act normativ secundar la nivelul Ministerului Finanțelor, care să stabilească un Catalog al mijloacelor fixe, ce urmează a fi utilizat în scopuri de raportare financiară pentru autorităţile/instituţiile bugetare (publice). 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Ministerul Finanțelor deschide cont pentru donații în susținerea poporului ucrainean. Iată datele bancare

Ministerul Finanțelor deschide cont pentru donații în susținerea poporului ucrainean. Iată datele bancare

Ministerul Finanțelor anunță de câți bani este nevoie pentru a compensa facturile la gaz și energie (DOC)

Ministerul Finanțelor anunță de câți bani este nevoie pentru a compensa facturile la gaz și energie (DOC)

Doi secretari de stat numiți la MAI și unul la Ministerul Finanțelor. Cine sunt noii funcționari

Doi secretari de stat numiți la MAI și unul la Ministerul Finanțelor. Cine sunt noii funcționari

Advertoriale
Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

Maib a lansat al doilea val de echipe agile WoW: cele două orchestre și șapte banduri continuă transformările

Te confrunți cu răcelile vara? Vezi cum poți scapa de ele cu ajutorul preparatelor –Heel

Te confrunți cu răcelile vara? Vezi cum poți scapa de ele cu ajutorul preparatelor –Heel

3 pași pentru a preveni sau a trata căderea părului. Produse cosmetice ce merită a fi incluse în rutina de îngrijire

3 pași pentru a preveni sau a trata căderea părului. Produse cosmetice ce merită a fi incluse în rutina de îngrijire

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Marina Tauber rămâne în arest la Penitenciarul nr. 13. Magistrații Judecătoriei Chișinău au prelungit mandatul de arest cu 20 de zile
  • 2
    Căutați de oamenii legii de aproape 10 ani: Doi soți, reținuți în capitală. Iată de ce sunt învinovățiți (VIDEO)
  • 3
    Gazprom susține că la iarnă țările europene ar putea plăti peste 4.000 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaz
  • 4
    „O prestație jalnică”. Cât de (ne)dezvoltat este sectorul zootehnic, prioritar în asigurarea securității alimentare a țării, și ce spun experții
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.