Dosarele de expertiză judiciară vor fi stocate într-un sistem informațional unic. În prezent, procedurile sunt efectuate pe hârtie

Dosarele de expertiză judiciară vor fi stocate într-un sistem informațional unic. În prezent, procedurile sunt efectuate pe hârtie

Dosarele de expertiză judiciară vor fi integrate în sistemul informațional „Gestiunea Dosarelor de Expertiză Judiciară” (SI GDEJ) – o resursă informațională importantă pentru activitatea instituțiilor de expertiză judiciară. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat astăzi de către Cabinetul de Miniștri.

„Necesitatea elaborării și implementării unui sistem informațional în activitatea de efectuare a expertizei judiciare vine în contextul în care, în prezent, majoritatea procedurilor operaționale sunt efectuate pe hârtie, ceea ce creează riscuri și vulnerabilități privind protecția datelor personale, siguranța și integritatea rapoartelor de expertiză judiciară și face mai dificilă cooperarea dintre instituțiile din domeniul justiției, cum ar fi procuratura, organele de urmărire penală, instanțele judecătorești. La fel, nu este asigurată calitatea și acuratețea expertizelor judiciare sau extrajudiciare, care joacă un rol foarte important în actul de justiție”, a spus ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.

Astfel, implementarea SI GDEJ va permite crearea și păstrarea dosarelor de expertiză judiciară în format online, ceea ce va eficientiza lucrul personalului din cadrul instituțiilor de expertiză judiciară, prin minimizarea utilizării hârtiei în activitatea de stocare și prelucrare a informațiilor; va asigura calitatea și veridicitatea informațiilor vehiculate în cadrul proceselor de efectuare a expertizelor; va reduce considerabil timpul necesar colectării datelor și elaborării rapoartelor integrate prin utilizarea unui instrument tehnologic modern de raportare; va minimiza interacțiunea fizică între solicitanții de expertize și instituțiile de expertiză judiciară; va permite centralizarea tuturor datelor și informațiilor referitoare la dosarele de expertiză judiciară într-o bază de date unică etc.

„Automatizarea procedurilor de efectuare a expertizei judiciare, pe de o parte, va asigura calitatea și corectitudinea expertizelor judiciare, ceea ce va duce la creșterea transparenței și încrederii cetățenilor în actul de justiție, iar pe de altă parte, va reduce cheltuielile de logistică (transport, hârtie), care sunt de circa 17,6 milioane de lei pe an. Spre comparație, costurile pentru funcționarea acestui sistem vor fi de aproximativ 299 de mii de lei anual – pentru mentenanță și pentru utilizarea semnăturilor electronice”, a explicat ministrul Sergiu Litvinenco.

Conceptul SI GDEJ a fost elaborat cu suportul PNUD Moldova și al Suediei, în cadrul proiectului „Consolidarea eficienței și accesului la justiție în Moldova”. Elaborarea acestui sistem informațional se înscrie în cadrul politicilor privind modernizarea serviciilor guvernamentale. Mai mult, unificarea procedurilor și a metodologiei de efectuare a expertizelor judiciare se regăsește și în Planul de acțiuni al Guvernului pentru anii 2021-2022.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Comisia pre-vetting și-a început activitatea, anunță Ministerul Justiției

Comisia pre-vetting și-a început activitatea, anunță Ministerul Justiției

Schimbări de cadre la Ministerul Justiției. Au fost numiți doi secretari de stat

Schimbări de cadre la Ministerul Justiției. Au fost numiți doi secretari de stat

Ministerul Justiției a rămas fără un secretar de stat

Ministerul Justiției a rămas fără un secretar de stat

Advertoriale
Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Zelenski îi avertizează pe oficialii ucraineni să nu vorbească despre tacticile militare ale Kievului
  • 2
    Primul satelit moldovenesc a fost plasat cu succes pe orbită
  • 3
    Așa-zisul ministru de externe din stânga Nistrului s-a întâlnit cu reprezentantul special al Ucrainei pentru reglementarea moldo-transnistreană
  • 4
    Primul sector din drumul de ocolire a municipiului Chișinău este gata în proporții de 70%, anunță Spînu
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.