Vladimir Voronin susține că PCRM nu va susține un nou Guvern, dacă acesta nu va fi scos de sub influența politicului. Declarații la acest subiect au fost făcute în cadrul unei întrevederi cu ambasadori acreditați la Chișinău. Liderul comuniștilor le-a spus diplomaților că situația în Republica Moldova devine din ce în ce mai complicată din cauza corupției și câțiva oameni controleaează totul în țară.
„Posibil că Republica Moldova a ajuns în prezent la apogeul crizei politice, economice, sociale și morale. Trebuie imediat de oprit corupția la nivelul instituțiilor de stat, jaful resurselor publice, lichidarea școlilor, distrugerea științei, medicini, educației și sărăcirea oamenilor.
Ce ar trebui de urgență de întreprins? Ce asistență ar putea beneficia Republica Moldova de la parteneri? Poate se formează noul guvern. Și după aceea ce va urma? Aceste persoane nu au nicio limitarea a propriilor lor interese. Ei nu respectă și nu se tem de nimeni, nici Dumnezeu, nici de lege. Ei au furat și vor continua să fure”, a declarat Vladimir Voronin, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul formațiunii.
Liderul comuniștilor face referire la un grup de oameni, care ar controla totul în Republica Moldova. „Republica Moldova dă tot mai mult semne de stat capturat. Aici s-a creat un sistem corupt fără precedent - sistem mafiot care, în esenţă, este puterea. Corupţia este ca rugina care a mâncat întregul sistem de aplicare a legii, fără excepţii. Justiţia nu mai asigură siguranţa cetăţenilor şi a bunurilor acestora. Lupta împotriva corupţiei se simulează mai mult pentru UE şi Bruxelles”, se mai spune în comunicat.
În aceste condiții, Vladimir Voronin anticipează anumite proteste în masă. „Nu vreau să mă angajez în predicții. Dar teoria și practica mondială arată că în astfel de situații aproape întotdeauna apar proteste sociale în masă, tulburări civile, de multe ori dezastruoase”, a mai adăugat Voronin.