Pentru implementarea Dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova privind prelungirea valabilității pașapoartelor, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a notificat autoritățile străine despre decizia de extindere a valabilității pașapoartelor și a solicitat recunoașterea acestora drept documente de călătorie valabile. Astfel, actele cu termenul de valabilitate extins pot fi folosite doar în statele care au confirmat recunoașterea deciziei autorităților moldovene.
Până în prezent au confirmat Letonia; Statul Israel; Federația Rusă; Armenia; Estonia.
Autoritățile competente estoniene au notificat despre faptul că, din motive de ordin tehnic, pentru cetățenii care folosesc în scopul călătoriei pașapoartele a căror perioadă de valabilitate este expirată, procedura de control la trecerea frontierei ar putea dura mai mult timp decât în mod obișnuit.
Misiunile diplomatice și consulare realizează în continuare demersurile necesare în vederea obținerii acordului acestora pentru operaționalizarea deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale.
Pentru informații actualizate privind lista statelor care au acceptat decizia de extindere a termenului de valabilitate a pașapoartelor cetățenilor Republica Moldova, autoritățile îndeamnă cetățenii să urmărească canalele oficiale de comunicare ale MAEIE, inclusiv pe pagina web la secțiunea „Călătorii cu pașaportul biometric prelungit”.
Vezi și aceste știri

Directorul ASP, Mircea Eșanu, planifică preluarea modelului UE a pașaportului de tip policarbonat, dar care să fie mai ieftin

Fără taxă de înregistrare a căsătoriei și taxă de pierdere a pașaportului: ASP anunță un șir de reduceri ale costurilor pentru servicii

Republica Moldova va elibera pașapoarte din policarbonat. Prețul actelor ar putea să scadă
Advertoriale

Uită de grija unui control de la Inspecția Muncii. Încredințează administrarea documentației HR companiei DAD Human Capital

Alături de tineri și sport: IuteCredit, partener general la Cupa Europeană de Triatlon printre Juniori (VIDEO)
