Carnegie: Gazprom nu are unde să-și vândă gazul

Carnegie: Gazprom nu are unde să-și vândă gazul
Foto: cnbc.com

Federația Rusă duce lipsă de piețe de desfacere a gazelor naturale. În prezent Gazprom-ul extrage mai mult gaz decât poate vinde. Nici cele două mari proiecte de deschidere a piețeo chineze precum „Puterea Siberiei” și „Altai” nu salvează monopolistul rus. Industria gazului în Rusia are nevoie de reforme radicale, iar principalul obiectiv ar fi implementarea principiilor liberei concurențe în politica de export, se spune într-o analiză publicată de carnegie.ru, transmite Agora.

Federația Rusă nu mai are unde să exporte gaze naturale. Șeful „Gazprom”, Alexei Miller, a raportat recent președintelui rus că compania pe care o conduce poate extrage anual 617 miliarde de metri cubi de gaze naturale, însă anul trecut Federația Rusă a putut vinde doar 444 miliarde de metri cubi. Respectiv -173 miliarde de metri cubi au rămas nerevendicate. Actualmente „Gazprom” caută disperat piețe de desfacere, se spune în articol.

O nișă de piață, potrivit directorilor companiei, există în China, cu care monopolistul realizează două proiecte: „Puterea Siberiei” și „Altai”. În primul rând, trebuie de menționat că potențialul pieței chineze s-a dovedit a fi nu prea mare. Conform calculelor Institutului Oxford pentru Studii Energetice și corporației chineze CNPC, în 2020, China va avea nevoie să achiziționeze din exterior 170 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Circa 80 de miliarde de miliarde de cubi vor fi importate prin gazoducte din Asia Centrală, alte 12 miliarde - prin gazoducte din Myanmar și aproape 82 de miliarde de metri cubi de gaz lichefiat vor fi importate cu tancuri petroliere. 

În ultimul său studiu, experții BP au demonstrat că în perioada 2020 - 2035, China va crește importurile de gaz din străinătate. Dacă această evaluare este corectă, chinezii practic nu au nevoie de „Puterea Siberiei” și „Altai”, iar dacă vor accepta gazul rusesc, atunci prețul acestuia nu va fi mai mare decât prețul gazului lichefiat. O mie de metri cubi de gaz obținut din gazul lichefiat pe piața asiatică costă circa 260 de dolari pentru mia de metri cubi.

Cererea la gaze naturale în Lumea Veche va crește, dar „Gazprom” va trebui să concureze pentru fiecare cumpărător cu furnizorii de gaze lichefiate. Deocamdată observăm că monopolul rus pierde terenul, în pofida unor valuri sporadice de interes față de gazul rusesc în Europa. Anul trecut, „Gazprom” a exportat 174,3 miliarde de metri cubi, comparativ cu 196,4 miliarde de metri cubi acum un an. Aceasta se explică într-o oarecare măsură prin eșecurile politicilor de export atribuite politizării excesive a „Gazprom”-ului și refuzului acestuia de a urma regulile liberei concurențe pe piața europeană.

Industria gazului în Rusia are nevoie de reforme radicale, de renunțarea la proiecte ineficiente și pretențioase, care au devenit principalul obiectiv al „Gazprom”-ului. Salvarea situației se ascunde în implementarea principiilor liberei concurențe atât pe piața internă de gaze, cât și în politica de export, conchide autorul analizei.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Miniștrii Culturii de la Chișinău și București, despre controversa de la Eurovision: Nu este în puterea unui festival de muzică să confirme sau infirme legătura noastră spirituală (VIDEO)

Miniștrii Culturii de la Chișinău și București, despre controversa de la Eurovision: Nu este în puterea unui festival de muzică să confirme sau infirme legătura noastră spirituală (VIDEO)

Președintele rus și-a găzduit aliații la Moscova. Doar Putin și Lukașenko s-au referit la Ucraina

Președintele rus și-a găzduit aliații la Moscova. Doar Putin și Lukașenko s-au referit la Ucraina

Pentru a doua oară în istorie, executivul francez va fi condus de o femeie. Elisabeth Borne a fost numită în funcție după ce fostul premier și-a dat demisia

Pentru a doua oară în istorie, executivul francez va fi condus de o femeie. Elisabeth Borne a fost numită în funcție după ce fostul premier și-a dat demisia

Advertoriale
10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

EXIMBANK lansează proiectul EU4Business - 5 milioane euro pentru dezvoltarea afacerilor locale

EXIMBANK lansează proiectul EU4Business - 5 milioane euro pentru dezvoltarea afacerilor locale

Maib lansează Ediția 2 „Schimbă viteza cu maib liber” cu dublu premii: opt iPhone 13 și două automobile KIA Rio X-Line

Maib lansează Ediția 2 „Schimbă viteza cu maib liber” cu dublu premii: opt iPhone 13 și două automobile KIA Rio X-Line

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sup lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Paștele - mâncare, tradiție, mister
Cele mai populare
  • 1
    Președintele rus, Vladimir Putin, ar fi fost operat de cancer
  • 2
    Noi nemulțumiri legate de Eurovision. Directorul „Teleradio-Moldova”, indignat de faptul că juriul de la Chișinău nu a oferit niciun punct României
  • 3
    Contraofensivă demarată cu succes. În regiunea Harkiv, militarii ucraineni au ajuns la granița cu Federația Rusă
  • 4
    Sfârșitul politic al lui Putin: experții ucraineni, despre un eventual atac al Rusiei asupra Moldovei
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.