VIDEO. Greceanîi: Nu am avut scopul de a facilita spălarea banilor murdari

VIDEO. Greceanîi: Nu am avut scopul de a facilita spălarea banilor murdari
Foto: Agora.md

Candidatul la funcția de primar al Chișinăului din partea socialiștilor a declarat  în cadrul emisiunii Interpol, că modificările în legislația financiar-bancară, în perioada cât a fost Prim-ministru, au avut ca scop ca agenții economici să iasă din economia tenebră și nu favorizarea spălării banilor murdari.

Veaceslav Negruță, fost Ministru al Finanțelor și subaltern al Zianidei Greceanîi a adresat o scrisoare Președintelui și Premierului, în care sunt denunțate mai multe modificări ale legislației care a permis spălarea banilor murdari, prin sistemul bancar al țării noastră.

A fost schimbată masiv legislația financiar-bancară,  fiind eliminat impozitul pe venit aplicat persoanelor juridice. Acest impozit ar fi permis ascunderea rulajului prin băncile comerciale a mijloacelor financiare „migrante” din toată lumea.  Aceste modificări legislative au fost adoptate la inițiativa deputatul comunist Oleg Reidman și actualul lider socialist Igor Dodon.

„Sunt absolut contra că țara noastră a devenit o spălătorie a banilor murdari din toată lumea. Toate instituțiile internaționale au aprobat decizia de a adopta cota zero la impozitul pe venit.  Acest lucru a permis ca agenții economici să iasă din economia tenebră și să fie atrase investiții străine directe. Nou nu am avut scopul de a facilita spălarea de bani murdari, iar dacă cineva a găsit o posibilitate de a ocoli legislația, avem organele de resort, care trebuie să acționeze. Eu nu știu ce visează domnul Negruță, probabil el vrea să mai câștige difidente politice,” a declarat Zinaida Greceanîi.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ucraina permite accesul automobilelor cu numere transnistrene pentru o perioadă de o lună

Ucraina permite accesul automobilelor cu numere transnistrene pentru o perioadă de o lună

Tinerii din Spania vor primi subvenții în sumă de 250 de euro pe lună pentru a se muta din casa părinților

Tinerii din Spania vor primi subvenții în sumă de 250 de euro pe lună pentru a se muta din casa părinților

Se caută o „ieșire diplomatică” din criza între Rusia și Ucraina. Antony Blinken se va întâlni Serghei Lavrov

Se caută o „ieșire diplomatică” din criza între Rusia și Ucraina. Antony Blinken se va întâlni Serghei Lavrov

Advertoriale
Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

  „Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

„Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Tot mai multe surse alternative de energie electrică. În R. Moldova există 27 de instalații eoliene (VIDEO)
  • 2
    Alocațiile românești, la ciorap: Ce sumă ar putea avea la majorat un copil care a adunat 18 ani indemnizația primită din partea țării vecine
  • 3
    Germania se angajează să garanteze securitatea Ucrainei în fața Rusiei
  • 4
    Guvernul va compensa 80% din creșterea tarifului la agentul termic. Compensațiile pentru consumul de gaz rămân neschimbate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.