Cheltuielile puterilor nucleare pentru moderniza arsenalelor atomice au crescut cu aproape 9% în 2021 și au atins 82,4 miliarde de dolari, potrivit unui raport al Campaniei Internaționale pentru Abolirea Armelor Nucleare.
Numai Statele Unite au cheltuit 44,2 miliarde de dolari pentru programul lor nuclear, anul trecut, ceea ce este cu 12,7% mai mult faţă de anul precedent, iar China a cheltuit 11,7 miliarde de dolari (+10,4%), potrivit acestui raport publicat marţi.
Bugetele alocate armelor nucleare de Rusia (8,6 miliarde), Franţa (5,9 miliarde) şi Marea Britanie (6,8 miliarde) au crescut uşor, adaugă ICAN, care a câştigat Premiul Nobel pentru Pace în 2017, după ce a lucrat la tratatul pentru interdicţia armelor nucleare, ratificat de 59 de ţări, dar de niciuna dintre puterile nucleare, scrie Agerpres.
Pakistanul a cheltuit 1,1 miliarde de dolari pe arme nucleare, faţă de 1 miliard de dolari cu un an mai înainte, în timp ce India şi-a redus cheltuielile în acest sector la 2,3 miliarde (de la 2,5 miliarde în 2020), potrivit raportului.
Israelul, care nu a recunoscut oficial niciodată că deţine bomba nucleară, i-a alocat 1,2 miliarde, ca şi anul precedent, potrivit ICAN, care evaluează la 642 milioane de dolari bugetul pe care Coreea de Nord l-a consacrat în 2021 programului său nuclear, faţă de 700 de milioane în 2020.
Banii contribuabililor au fost folosiţi pentru a atribui noi contracte companiilor private (30,2 miliarde de dolari în total), pentru ca ele să modernizeze arsenalele nucleare ale marilor puteri, iar aceste companii private au achiziţionat la rândul lor serviciile centrelor de reflecție şi ale grupurilor de presiune pentru a apăra utilitatea armelor nucleare, adaugă ONG-ul, care denunță un cerc vicios pro-nuclear.
Vezi și aceste știri

Arsenalul nuclear global va crește pentru prima dată după Războiul Rece, potrivit unei cercetări a Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace

După ce SUA au anunțat noi livrări de armament greu în Ucraina, Rusia anunță exerciții militare „intense” cu arme nucleare
