Penalitățile pentru șoferii disciplinați vor fi reduse, iar cei care încalcă sistematic vor fi pedepsiți mai aspru

Penalitățile pentru șoferii disciplinați vor fi reduse, iar cei care încalcă sistematic vor fi pedepsiți mai aspru

Pedepsele pentru șoferii care încalcă sistematic Regulamentul circulației rutiere vor fi înăsprite, iar penalitățile pentru conducătorii auto disciplinați vor fi reduse. În acest sens, Guvernul a aprobat o serie din modificări la Codul penal, Codul contravențional, Legea privind siguranța traficului rutier, Legea privind controlul și prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri și alte substanțe psihotrope, precum și la Legea privind actele de identitate din sistemul național de pașapoarte.

Potrivit autorilor proiectului, în urma acestor ajustări, va fi asigurată responsabilizarea conducătorilor mijloacelor de transport, creșterea nivelului de siguranță a traficului rutier, reducerea numărului de accidente rutiere și sporirea siguranței cetățenilor Republicii Moldova în trafic și pe drumurile naționale.

Astfel vor fi excluse sancțiunile complementare sub formă de puncte de penalizare pentru conducerea unui vehicul, care nu a fost înmatriculat în modul stabilit sau care nu a fost supus reviziei tehnice. De asemenea, va fi introdusă sancțiunea contravențională sub formă de avertisment (opțiune pe lângă amendă) pentru nerespectarea marcajului rutier de către conducătorii mijloacelor de transport.

Totodată, vor fi introduse sancțiuni mai aspre pentru conducătorii, care încalcă frecvent și repetitiv regulamentul circulației rutiere. În acest sens:

- va fi suspendat dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 30 la 180 de zile, pentru conducătorii care vor depăși limita vitezei de circulație, mai mult de 40 km/h, stabilită pentru un anumit sector de drum, precum și în cazurile în care aplicarea sancțiunii contravenționale principale condiționează acumularea a 15 puncte de penalizare, drept oferit direct agentului constatator (Poliție).

- se va institui răspunderea contravențională a proprietarului mijlocului de transport, în cazul în care, la expirarea termenului de 60 de zile lucrătoare de la recepționarea solicitării Poliției, acesta refuză sau se eschivează de a comunica identitatea persoanei căreia i-a fost încredințată conducerea vehiculului, implicat în comiterea unei contravenții în domeniul circulației rutiere.

- nu va fi permisă înmatricularea și inspecția tehnică periodică a vehiculelor, dacă acestea au în istoric încălcări, iar executarea sancțiunii contravenționale aplicate prin hotărârea/decizia definitivă asupra cauzei contravenționale este activă.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Eliberarea permisului de conducere național, în baza celui din regiunea transnistreană: Șoferii nu trebuie să susțină examenul

Eliberarea permisului de conducere național, în baza celui din regiunea transnistreană: Șoferii nu trebuie să susțină examenul

Abia la trei luni de când se formează cozi la vamă, șoferii de TIR de la Leușeni vor putea apela pe loc la medici și psihologi

Abia la trei luni de când se formează cozi la vamă, șoferii de TIR de la Leușeni vor putea apela pe loc la medici și psihologi

Grav accident pe traseul Chișinău-Hîncești, soldat cu decesul șoferilor. Două autocamioane s-au tamponat frontal (UPDATE, FOTO)

Grav accident pe traseul Chișinău-Hîncești, soldat cu decesul șoferilor. Două autocamioane s-au tamponat frontal (UPDATE, FOTO)

Advertoriale
3 pași pentru a preveni sau a trata căderea părului. Produse cosmetice ce merită a fi incluse în rutina de îngrijire

3 pași pentru a preveni sau a trata căderea părului. Produse cosmetice ce merită a fi incluse în rutina de îngrijire

La Chișinău a fost deschis primul centru auto GEELY

La Chișinău a fost deschis primul centru auto GEELY

Ești pasionat de IT și vrei să crești în acest domeniu? Înscrie-te la Academia IT de la maib (VIDEO)

Ești pasionat de IT și vrei să crești în acest domeniu? Înscrie-te la Academia IT de la maib (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Marina Tauber rămâne în arest la Penitenciarul nr. 13. Magistrații Judecătoriei Chișinău au prelungit mandatul de arest cu 20 de zile
  • 2
    Tauber, adusă de mascați la Judecătoria Chișinău. Magistrații urmează să decidă dacă deputata rămâne în arest preventiv (VIDEO)
  • 3
    Căutați de oamenii legii de aproape 10 ani: Doi soți, reținuți în capitală. Iată de ce sunt învinovățiți (VIDEO)
  • 4
    Pereții unei subterane din centrul capitalei au fost izolați cu polistiren. Metoda, criticată de internauți și apărată de Primărie
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.