Într-un interviu, fostul căpitan al echipei naționale de fotbal a Rusiei, Igor Denisov, s-a declarat împotriva războiului și a calificat situația drept un dezastru. Acesta nu exclude că ar putea ajunge la închisoare pentru declarațiile sale, dar susține că preferă să spună lucrurilor pe nume, transmite meduza.io.
Fotbalistul a declarat că, după izbucnirea războiului, percepția sa asupra a ceea ce se întâmplă s-a schimbat dramatic și aproape că nu mai doarme.
Acesta spune că s-a gândit să plece din Rusia, dar nu a făcut acest lucru pentru că își iubește țara.
Denisov a recunoscut că, la câteva zile după ce a început invazia, a înregistrat un apel către președintele rus Vladimir Putin în care îi cerea să oprească agresiunea.
Potrivit fotbalistului, în apel a spus: „Sunt gata să mă pun în genunchi în fața ta”. Denisov susține că toate instituțiile media pe care le-a abordat cu propunerea de a publica apelul l-au refuzat. El nu a precizat la ce instituții media se referea.
Fostul căpitan al echipei naționale a Rusiei a calificat drept corectă decizia UEFA de a suspenda cluburile de fotbal din Rusia de la participarea în cupele europene.
„Aceasta este părerea mea, tu, eu, noi toți suntem implicați în ceea ce se întâmplă”, a spus el.
În opinia fotbalistului, lucrurile se pot schimba numai dacă toate cele 140 de milioane de oameni din Rusia vor dori acest lucru. Când a fost întrebat cum ar putea să schimbe opinia oamenilor care susțin invazia, Denisov a răspuns cu un apel, zicând: „Nu vă uitați la televizor”.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual
