
Ar fi deposedat ilegal de apartament un bărbat. Un executor judecătoresc și complicii lui, trimiși pe banca acuzaților
Procuratura Anticorupție, informează că, a expediat în instanța de judecată, cauza penală de învinuire a unui executor judecătoresc din Chișinău și doi complici ai săi, care sunt acuzați de abuz de putere. Potrivit probelor, s-a constatat că, executorul judecătoresc, activând în circumscripția municipiului Chișinău, în aprilie 2018 a primit la executare documentul executoriu prin care s-ar dispus încasarea solidară de la doi debitori a datoriei în sumă de 43.495 lei, contractată de la o organizație de micro finanțare.
・
În continuare, executorul judecătoresc stabilind în cursul măsurilor de executare silită, precum că unul dintre cei doi debitori este proprietarul unic al unui apartament cu două odăi, amplasat în municipiul Chișinău, ar fi abuzat de atribuțiile de serviciu ale funcției sale, ar fi organizat o licitație trucată cu scopul deposedării arbitrare a debitorului de dreptul de proprietate asupra bunului imobil în cauză și dobândirea acestuia la un preț esențial diminuat celui de piață.
În acest scop i-ar fi atras în schema infracțională și pe cei doi complici ai săi, unul dintre care era fratele fostei sale soții, iar cel de-al doilea era în calitate de persoană interpusă.
Prin urmare, deși cei doi debitori au achitat în diferite tranșe o mare parte din datoria acumulată, executorul judecătoresc, contrar prevederilor legale ar fi aplicat sechestrul asupra apartamentului, după care ar fi purces la realizarea efectivă a planului său de deposedare arbitrară a debitorului de dreptul de proprietate asupra bunului imobil în cauză și dobândirea acestuia la un preț esențial diminuat celui de piață de către fratele fostei sale soții.
În rezultatul desfășurării licitației trucate bunul imobil ar fi fost adjudecat de către fratele fostei soții a executorului judecătoresc, la prețul de 119.119 lei, acesta fiind un preț subevaluat esențial de cel puțin trei ori, din valoarea de piață stabilită în anul 2019, care constituia suma de 416.136,82 lei.
În cele din urmă, pentru a crea un impediment pentru debitor în cazul revendicării și apărării în instanța de judecată a dreptului de proprietate asupra bunului imobil, executorul judecătoresc l-ar fi determinat și convins pe un alt complice al său ca acesta să accepte cumpărarea fictivă a acestui bun imobil, al cărui beneficiar real rămânea fratele fostei sale soții.
În așa mod, prin implementarea acestei scheme infracționale, partea vătămată ar fi fost deposedată ilegal de dreptul de proprietate asupra apartamentului, cauzându-i un prejudiciu material considerabil, egal cu valoarea reală de piață a acestui bun imobil, în mărime de 416.136,82, care se atribuie la categoria proporțiilor deosebit de mari.
La demersul procurorilor, cu autorizarea judecătorului de instrucție, în scopul reparării prejudiciului material cauzat prin infracțiune a fost pus sub sechestru la jumătate din proprietatea asupra apartamentului în litigiu, al cărui valoare de piață, conform evaluării din februarie 2020, constituie 393.800 lei (cota-parte de ½ constituind 196.900 lei).