Fostul președinte, Igor Dodon s-a prezentat astăzi, 17 iunie la Procuratura Anticorupție (PA). Urmează să i se înmâneze demersul privind prelungirea arestului preventiv la domiciliu. Informația a fost confirmată pentru AGORA de procurora responsabilă de relația cu presa, Mariana Cherpec.
„Igor Dodon s-a prezentat la PA pentru a i se înmână conform procedurii, demersul la prelungirea măsurii preventive sub forma de arest la domiciliu”, a menționat Mariana Cherpec.
AGORA precizează că, fosta prima doamnă a R. Moldova, Galina Dodon, a fost oficial învinuită de complicitate la îmbogățire ilicită. După ce a fost citată și audiată la Procuratura Anticorupție (PA), soția lui Igor Dodon a spus că nu-și recunoaște vina, iar dosarul în care e vizată este unul politic și are drept scop de a-i denigra familia.
Menționăm că, Igor Dodon se află în arest la domiciliu. Procurorii au înaintat solicitarea în instanța de judecată după ce ex-președintele Igor Dodon a fost reținut pentru 72 de ore, urmare a perchezițiilor desfășurate în dimineața zilei de 24 mai, când ofițerii Serviciului de Informații și Securitate, CNA, în comun cu procurorii anticorupție, au descins la domiciliul fostului președinte, precum și în alte locații.
Ulterior, la 25 mai, procurorii au cerut aplicarea arestului preventiv pentru cei doi. Iar la 26 mai magistrații Judecătoriei Ciocana au emis o decizie prin care Petru Merineanu a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile în Penitenciarul nr.13.
De menționat că în unele de locații au fost depistate peste 600 de mii de lei, iar într-un plic cu simbolurile unui partid, au fost depistate 17 mii de lei și 1.000 de dolari.
În cadrul anchetei sunt cercetate fapte cu privire la îmbogățirea ilicită, corupere pasivă, finanțarea ilegală a partidului și trădarea de Patrie, care ar fi avut loc începând cu anul 2014 și până în prezent, inclusiv evenimentele care au fost vizate în imaginile video publicate în mass-media și rețelele de socializare.
Vezi și aceste știri

Galina Dodon, citată astăzi la Procuratura Anticorupție. UPDATE: În aceste momente soția lui Igor Dodon se află la audieri

Cumnatul lui Igor Dodon rămâne în arest preventiv la Penitenciarul 13. Judecătorii au respins recursul avocaților

Igor Dodon rămâne în arest la domiciliu. Magistrații CA Chișinău au respins recursul procurorilor
Advertoriale

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual
