Deputatul român George Simion a fost întors de pe Aeroportul Internațional Chișinău. Are interdicție de a intra în țară până în 2024

Deputatul român George Simion a fost întors de pe Aeroportul Internațional Chișinău. Are interdicție de a intra în țară până în 2024

Deputatul român și liderul AUR, George Simion, nu a fost lăsat să intre vineri noaptea, în Republica Moldova, unde va avea loc şedinţa comună a parlamentelor Republicii Moldova şi României. Poliția de frontieră l-a anunțat că are interdicție de acces în Republica Moldova până în octombrie 2024. Despre aceasta a anunțat deputatul pe pagina sa de Facebook.

„Toţi parlamentarii au fost lăsaţi să treacă, doar eu încă NU”, scrie George Simion pe pagina sa de Facebook.

...

Avionul care a adus parlamentarii români la Chişinău a aterizat în jurul orei 23.00. La controlul de frontieră, Simion a fost avertizat că nu are voie să filmeze în interiorul punctului de frontieră şi s-a supus solicitării ofiţerului moldovean, astfel că a închis filmarea.

Ulterior, el a revenit cu un mesaj în care a spus că încă nu a fost lăsat să intre în Republica Moldova, deşi toţi ceilalţi parlamentari români au putut face acest lucru.

Simion are interdicţie să intre în Republica Moldova până în 2023. Interdicţia este în vigoare din 2018, când Simion a organizat un marş pe jos de la Alba Iulia la Chişinău. Nu este prima dată când liderul AUR încearcă să intre în Republica Moldova, folosindu-se de paşaportul diplomatic de parlamentar. A mai făcut-o şi în 2021, însă fără succes.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.