Președintele Camerei Deputaților a Parlamentului României, Marcel Ciolacu, și președintele Senatului României, Florin Cîțu, sunt de părere că problema transnistreană nu este un impediment pentru integrarea în Uniunea Europeană a Republicii Moldova. Declarațiile au fost făcute de către oficiali în cadrul unei conferințe de presă, susținută alături de președintele Parlamentului din Republica Moldova, Igor Grosu.
„Nimic și nimeni nu poate sta în drumul pe care îl are de parcurs Republica Moldova către Uniunea Europeană. Mai ales, în acest context cu un garant, un stat membru al UE de 15 ani, România. Nu vreau să intru în detalii. În schimb spun cu certitudine că Republica Moldova nu va intra într-o criză energetică, nici în ceea ce privește gazul și nici electricitatea. România are datoria să fie în toată această perioadă alături de Republica Moldova”, a declarat Marcel Ciolacu.
De aceeași părere este și președintele Senatului României, Florin Cîțu. Oficialul a punctat
„Sunt sigur că s-a luat în considerare și s-au văzut toate riscurile. La fel și Comisia Europeană a recomandat, chiar și cu aceste impedimente pe care le menționați, Republica Moldova să devină și să i se dea statul de stat candidat. Deja am trecut peste aceste discuții. Acum ne concentrăm pe ceea ce ar trebui să facă Republica Moldova după ce primește statutul și în aceste zile nu ar trebuie să stăm liniștiți. Noi toți trebuie să muncim să ne asigurăm că rezultatul e așa cum ni-l dorim, fără niciun fel de condiționalități”, a precizat Florin Cîțu.
Vezi și: Parlamentele Republicii Moldova și cel al României au semnat o declarație comună. Domeniile de cooperare (DOC)
Șeful Legislativului de la Chișinău, în cadrul conferinței de presă, a punctat că cetățenii din stânga Nistrului văd diferența în ceea ce privește modul de trai al celor de pe malul drept.
„Acel zid de propagandă, bariere care alții încearcă să le stabilească pe Nistru deja sunt fisurate prin faptul că cetățenii noștri din stânga Nistrului la ultimele două alegeri au votat altfel. Că ei văd diferența când trec pe malul drept, când ajung la Iași, prin vocea copiilor lor când merg la studii, văd diferența în servicii și atitudinea autorităților din partea cetățenilor. Aceste lucruri mă face să cred că acest conflict nu este un impediment”, a declarat Igor Grosu.
Parlamentele Republicii Moldova și al României vor participa la următoarea ședință comună la București (VIDEO)
Amintim că, la Chișinău a avut loc ședința solemnă comună a Parlamentelor Republicii Moldova și României, la care au participat Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, Președintele Senatului României, Florin-Vasile Cîțu, Președintele Camerei Deputaților, Ion-Marcel Ciolacu, împreună cu membrii celor două legislative.
Vezi și aceste știri

Parlamentele Republicii Moldova și al României vor participa la următoarea ședință comună la București (VIDEO)

Parlamentele Republicii Moldova și cel al României au semnat o declarație comună. Domeniile de cooperare (DOC)

Politici agricole comune între România și Republica Moldova: Politicienii de la Chișinău propun un pachet de măsuri
Advertoriale

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

Pregătește-te pentru nou an de studiu cu METRO! Ce colecții tematice de rechizite poți să găsești la METRO (FOTO)
