Aproape un milion de lei au fost sechestrați de Agenția pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale (ARBI) a Centrului Național Anticorupție (CNA). Potrivit instituției este vorba de un cont bancar.
Tot în această perioadă, cinci delegații ale procurorilor au fost executate, iar în prezent, 163 de delegații sunt în examinare la ARBI.
În același timp, CNA anunță că a finalizat nouă analize operaționale și recepționat 29 de proiecte de acte normative pentru expertizare. În același timp, 11 rapoarte de expertiză și 6 avize au fost remise autorilor, iar alte 35 sunt în procedură.
Totodată, au fost eliberate 125 de caziere de integritate.