Promo-LEX: La ultima ședință a Parlamentului, la 50% din proiectele examinate nu s-au respectat cerințele de transparență decizională

Promo-LEX: La ultima ședință a Parlamentului, la 50% din proiectele examinate nu s-au respectat cerințele de transparență decizională

La ședința Parlamentului din 16 iunie curent și-au înregistrat prezența 97 de deputați, dar nu toți deputații au participat la lucrările ședinței. La procedura de vot au  luat parte, pentru diferite proiecte, între 56 și 86 de deputați, se arată într-o analiză de monitorizare realizată e către Promo-LEX.

Proiectul ordinii de zi pentru următoarele două săptămâni a ședințelor plenare a fost întocmit și publicat pe pagina web oficială a instituției abia miercuri, 15 iunie curent. Asta, deși Regulamentul Parlamentului stipulează că acesta trebuie întocmit în prima jumătate a săptămânii premergătoare și publicat la începutul săptămânii de lucru, adică în ziua de luni.

Din cele 26 de proiecte incluse în ordinea de zi, pe 16 iunie 2022 au fost examinate opt: inclusiv cinci proiecte de legi (un proiect de lege a fost votat în prima lectură, iar patru – în lectură finală), două proiecte de hotărâri și o moțiune simplă.

„Moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, înaintată de opoziție  a fost respinsă. În contextul discuțiilor și a votului asupra moțiunii simple, deputații BECS au părăsit sala de ședințe. Un deputat al acestei fracțiuni a blocat tribuna Parlamentului, încălcând astfel Regulamentul Parlamentului”, scrie Promo-LEX.

Potrivit raportului, în cazul a 4 proiecte (50% din cele examinate) nu au fost respectate cerințele de transparență decizională, nefiind publicate pe pagina web a Parlamentului actele aferente acestora.

„În ziua votării nu era publicat Raportul comisiei permanente sesizate în fond pentru un proiect de hotărâre, un proiect examinat în I lectură și alte două în lectura a II. Totodată, pentru un proiect nu a fost publicată sinteza amendamentelor și versiunea redactată a textului legii, înainte de votarea în lectura a II-a”, se mai arată în comunicat.

Două dintre proiectele votate au înregistrat cele mai scurte termene de examinare în  două lecturi – 24 și 29 de zile calendaristice. 

„În aceste cazuri, a fost restricționat dreptul deputaților, comisiilor permanente și fracțiunilor parlamentare de depunere a amendamentelor în termenul de 30 de zile după înregistrarea proiectului, conform prevederilor Regulamentului Parlamentului. În context, atragem atenția că, pe pagina web a Legislativului sunt peste 30 de proiecte, înregistrate de circa un an, cu statut încă de examinare. Autorii acestora sunt deputații Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (63%), Fracțiunii Partidul Acțiune și Solidaritate (19%) și Fracțiunii Partidului Politic ȘOR (16%)”, se arată în raportul Promo-LEX.

Cea mai lungă dezbatere, de circa 3,5 ore, a fost asupra proiectului de hotărâre cu privire la Raportul Avocatului Poporului privind respectarea drepturilor și libertăților omului în Republica Moldova în anul 2021. Cea mai scurtă dezbatere a fost de circa 2 minute.

În perioada anilor 2021–2025, activitatea Parlamentului Republicii Moldova este supusă unei monitorizări exhaustive în cadrul Programului ”Democrație, Transparență și Responsabilitate”, inițiată de Promo-LEX.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Parlamentele Republicii Moldova și al României vor participa la următoarea ședință comună la București (VIDEO)

Parlamentele Republicii Moldova și al României vor participa la următoarea ședință comună la București (VIDEO)

Parlamentele Republicii Moldova și cel al României au semnat o declarație comună. Domeniile de cooperare (DOC)

Parlamentele Republicii Moldova și cel al României au semnat o declarație comună. Domeniile de cooperare (DOC)

BCS nu va participa la ședința comună a parlamentelor Moldovei și României: „Este un fel de „repetiție” a Sfatului Țării din anul 1918”

BCS nu va participa la ședința comună a parlamentelor Moldovei și României: „Este un fel de „repetiție” a Sfatului Țării din anul 1918”

Advertoriale
Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

EuroCreditBank continuă să ofere soluții pentru cei care preferă economiile în valută străină. Depozite la cele mai avantajoase condiții de 3,5% anual

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

La achiziția unui townhouse, în Complexul Rezidențial Hora Village, primești GRATUIT 2 locuri de parcare

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Magistrații francezi au pus sechestru pe un bun imobil al lui Plahotniuc, în valoare de 83 de milioane de lei
  • 2
    Zelenski îi avertizează pe locuitorii din Crimeea și alte teritorii ocupate să nu se apropie de infrastructura militară rusă
  • 3
    O femeie din Arabia Saudită a fost condamnată la 34 de ani de închisoare pentru că urmărea activiști pe Twitter
  • 4
    Directorul Institutului Mamei și Copilului va fi sancționat de ministra Sănătății. Medicii spitalului nu ar fi respectat protocolul în cazul unei fetițe care a fost abuzată sexual
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.