
Medalia Premiului Nobel pentru Pace a jurnalistului Dmitri Muratov, licitată pentru suma de 103,5 milioane dolari. Banii, destinați refugiaților ucraineni
Medalia Premiului Nobel pentru Pace 2021 a jurnalistului rus, redactor-șef al unuia din ultimele ziare independente din Rusia, Novaya Gazeta, a fost licitată pentru suma de 103,5 milioane de dolari. Banii obținuți vor fi donați către UNICEF, pentru a sprijini eforturile organizației în ce privește susținerea copiilor refugiați din Ucraina, transmite Reuters.
・
Astfel, toate încasările obținute în urma licitației, care a coincis cu Ziua Mondială a Refugiatului, vor fi direcționate către răspunsul umanitar al UNICEF pentru copii refugiați din Ucraina, se arată în comunicatul Heritage Auctions, care a asigura desfășurarea licitației la New York.
Reuters notează că ziarul independent Novaya Gazeta este una din puținele surse care îl critică vehement pe președintele rus Vladimir Putin și regimul acestuia. Publicația și-a suspendat activitatea în Rusia în martie, după mai multe avertismente din partea autoritățile cu privire la modul cum reflectează războiul din Ucraina.
De altfel, presiunea împotriva presei rusești liberale a fost continuă sub Putin, devenit lider suprem al Rusiei din 1999, dar a crescut semnificativ după ce Moscova a trimis trupe în Ucraina pe 24 februarie. Anterior, Muratov a fost atacat cu vopsea roșie în timp ce se deplasa cu trenul.
Mass-media din Rusia și organizațiile controlate de stat urmăresc îndeaproape limbajul folosit de Kremlin, pentru a descrie conflictul cu ucraina, pe care Moscova îl numește „operațiune specială” cu scopul de asigura securitatea Rusiei și „denzaficarea” Ucrainei. Kievul și aliații occidentali îl califică drept un război de agresiune neprovocat.
Presa americană a notat că licitația pentru premiul lui Muratov a doborât recordul pentru orice medalie Nobel care a fost scoasă vreodată la licitație, rapoartele afirmând că precedenta medalie vândută a încasat puțin sub cinci milioane de dolari.
„Acest premiu nu seamănă cu nici o altă ofertă de licitație de până acum. Domnul Muratov, cu sprijinul deplin al personalului său de la Novaya Gazeta, ne permite să scoatem la licitație medalia sa nu ca obiect de colecție, ci ca un eveniment care speră că va avea un impact pozitiv asupra vieții a milioane de refugiați ucraineni”, a transmis Heritage Auctions înainte de vânzare.
Muratov a câștigat Premiul Nobel pentru Pace ediția 2021, alături de Maria Ressa din Filipine. Comitetul Nobel a declarat că motivul pentru care au fost premiați cei doi a fost legat de „eforturile lor de a proteja libertatea de exprimare, care este o condiție prealabilă pentru o democrație și pace durabilă”.
Redactorul-șef al Novaya Gazeta, care a fost înființată în 1991, a donat și cei 500.000 de dolari obținuți la decernare și a dedicat premiul obținut către cei șase jurnaliști Novaya Gazeta, uciși începând cu 2000. Lista o include și pe celebra jurnalistă Anna Politkovskaia, o critică a războiului dus de Rusia în Cecenia, care a fost ucisă în 2006 în liftul din blocul unde locuia din Moscova.