Parlamentul, în ședință. Deputații au votat prelungirea stării de urgență (UPDATE/LIVE)

Parlamentul, în ședință. Deputații au votat prelungirea stării de urgență (UPDATE/LIVE)

Parlamentul s-a convocat în ședință plenară joi, 23 iunie. Deputații au votat propunerea Guvernului de a prelungi starea de urgență. Se examinează proiectele incluse anterior pe ordinea de zi de Biroul permanent.

UPDATE 16:00 A fost votat în prima lectură proiectul de lege cu privire la modificarea Legii privind Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF). Modificările urmăresc facilitarea aplicării Codului Administrativ și eficientizarea activității administrative din cadrul CNPF, ținând cont de specificul domeniului supravegheat.

Tot în prima lectură s-a votat și modificările la cadrul normativ în domeniul fabricării și circulației produselor alcoolice. Documentul prevede completarea Legii cu privire la fabricarea și circulația alcoolului etilic și a producției alcoolice cu noțiunea „băutură alcoolică energizantă”. Iar printr-o altă modificare se propune interzicerea fabricării și circulației acesteia. Proiectul a fost susținut cu votul a 75 de deputați. 

UPDATE 15:10 Parlamentul a aprobat în lectură finală modificări la Legea privind atragerea împrumutului de stat extern din partea Fondului Monetar Internațional prin intermediul Mecanismului de finanțare extinsă (EFF) și la Legea privind atragerea împrumutului de stat extern prin intermediul Mecanismului extins de creditare (ECF).

UPDATE 15:00 A fost votat în prima lectură proiectul de lege care prevede că polițele RCA să poată fi cumpărate și emise și online. De asemenea, se va elimina necesitatea deținerii fizice a certificatului de înmatriculare la volan. Poliția va putea controla deținerea certificatului în baza de date online.

UPDATE 13:20 Deputații au plecat în pauză.

UPDATE 13:12 Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de lege cu privire la alocarea unui lot de teren pe care urmează să fie amplasat un sistem modern de gestionare a sub-produselor de origine animală, care nu sunt destinate consumului uman.

Lotul pe care va fi construită stația are o suprafață de 2,5 de ha și, în prezent, se află în gestiunea Întreprinderii de Stat „Stațiunea Didactică Experimentală Criuleni”. Conform prevederilor legale, va fi necesară schimbarea destinației terenului – din „agricol” în „pentru construcții”.

UPDATE 13:00 Deputații au votat prelungirea stării de urgență cu încă 45 de zile.

UPDATE 11:40 Deputatul BCS Vasile Bolea susține că de 8 luni de zile Republica Moldova se află în stare de urgență, iar situația nu se schimbă.

„Care sunt cauzele reale ale acestei stări de urgență?”, a întrebat socialistul.

Prim-ministra susține că printre aceste sunt: războiul din Ucraina, consecințele acestuia în ceea ce privește refugiații, fluxul de mărfuri, prețurile la nivel internațional la carburanți și resursele energetice și situația pașapoartelor. 

UPDATE 11:00 Se examinează Proiectul privind prelungirea stării de urgență. 

„Prelungirea stării de urgență e necesară pentru a lua decizii suplimentare permise de cadrul juridic existent, pentru asigurarea tuturor consumatorilor cu resurse energetice”, explică prim-ministra Natalia Gavrilița, de la tribună.

Propunerea a stârnit nemulțumiri din partea opoziției, care a acuzat guvernarea că nu a făcut transparente cheltuielile și alocațiile bugetare și că ar comite mai multe abuzuri.

„Abuz de putere, uzurparea puterii de stat și încălcarea normelor constituționale”, a acuzat deputata Marina Tauber.

Fracțiunea Șor a declarat că nu va susține prelungirea stării de urgență

UPDATE 10:25 Deputata fracțiunii BCS Diana Caraman a solicitat includerea pe ordinea de zi a subiectului cu privire la audierea prim-ministrei Natalia Gavrilița cu privire la acțiunile polițiștilor pentru marșul LGBT, „în condițiile în care evenimentul nu a fost autorizat”. Cererea nu a întrunit numărul necesar de voturi.

UPDATE 10:15 Deputatul BCS Vasile Bolea a dat citirii unui documente - cerere prealabilă în temeiul legii privind libertatea de exprimare.

„La data de 16 iunie 2022, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului, domnul președinte Igor Grosu a răspândit injurii și declarații instigatoare la ură în adresa deputaților din fracțiunea BCS. Ne referim la următoarele afirmații: „Noi le spunem de fiecare dată că sunt mincinoși, fățarnici, corupți”. Noi le considerăm injurii, iar discursul este unul care instigă la ură și contribuie la stigmatizarea deputaților din cadrul fracțiunii BCS”, a declarat Bolea.

UPDATE 10:10 Președintele Paramentului, Igor Grosu, a adresat funcționarilor publici un mesaj în contextul zilei lor profesionale, care este marcată joi, 23 iunie, în țara noastră. Igor Grosu a adresat felicitări și angajaților Secretariatului Parlamentului, care asistă corpul de deputați în misiunea de reprezentare a intereselor și nevoilor oamenilor.

Ziua funcționarului public a fost instituită în anul 2012, printr-o hotărâre a Guvernului Republicii Moldova.

UPDATE 10:05 La începutul ședinței și-au înregistrat prezența 90 de deputați.

AGORA amintește că starea de urgență pe teritoriul R. Moldova s-a prelungit cu 60 de zile la 21 aprilie. Decizia a fost aprobată la ședința Parlamentului. „Pentru” au votat 55 de deputați, în mare parte cei din majoritatea parlamentară. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Guvernul a votat prelungirea stării de urgență cu încă 45 de zile. Urmează decizia deputaților

Guvernul a votat prelungirea stării de urgență cu încă 45 de zile. Urmează decizia deputaților

Ultima oră! CSE propune prelungirea stării de urgență în R. Moldova  cu încă 45 de zile

Ultima oră! CSE propune prelungirea stării de urgență în R. Moldova cu încă 45 de zile

N-au înțeles ce au votat? Moțiunea simplă împotriva Ministerului Agriculturii, votată de cinci deputați, dintre care doi din PAS (VIDEO)

N-au înțeles ce au votat? Moțiunea simplă împotriva Ministerului Agriculturii, votată de cinci deputați, dintre care doi din PAS (VIDEO)

Advertoriale
 A fost lansat un vlog de călătorii prin țară. Vezi ce te așteaptă în cele 7 episoade „Turist în Moldova”

A fost lansat un vlog de călătorii prin țară. Vezi ce te așteaptă în cele 7 episoade „Turist în Moldova”

Începe toamna la Castel MIMI cu Festival Internațional de muzică clasică „VinOPERA”

Începe toamna la Castel MIMI cu Festival Internațional de muzică clasică „VinOPERA”

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Criza gazelor, la foc mic. Andrei Spînu, despre stocurile de gaz, condițiile Gazprom-ului și rezervele de păcură (VIDEO)
    DESCIFRAT| Criza gazelor, la foc mic. Andrei Spînu, despre stocurile de gaz, condițiile Gazprom-ului și rezervele de păcură (VIDEO)
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
Cele mai populare
  • 1
    Drumul laptelui - între calitate și nu prea. Cine verifică produsele lactate până ajung pe raft și cum autoritățile își propun să dezvolte subsectorul (LONGREAD)
  • 2
    Rusia ar fi ordonat angajaților centralei nucleare Zaporojie să nu vină la muncă vineri, afirmă serviciile secrete ucrainene
  • 3
    Rusia: Un depozit de muniție a luat foc în satul Timonovo, la 50 de km de granița cu Ucraina (VIDEO)
  • 4
    Procurora-șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, susține prima conferință de presă: Nu ne dorim show, ci transparență și eficiență (LIVE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.