
Ucraina va începe audierile în primul proces împotriva unui soldat rus acuzat de viol
Ucraina va începe joi, 23 iunie, audierile preliminară în primul proces al unui soldat rus acuzat de violarea unei femei în timpul invaziei, iar în viitor vor fi demarate probabil zeci de astfel de procese, scrie Reuters.
・
Suspectul, Mihail Romanov, în vârstă de 32 de ani, care nu se află în custodie ucraineană și va fi judecat în absență, este acuzat de uciderea unui civil în regiunea capitalei Kiev la data de 9 martie și apoi de violarea repetată a soției bărbatului, potrivit datelor din anchetă.
Ministerul rus al Apărării nu a răspuns imediat la o solicitare de a comenta situația, iar jurnaliștii de la Reuters nu au reușit să ia legătura cu soldatul. Moscova a negat până acum toate acuzațiile de crime de război.
Romanov este acuzat că ar fi violat o femeie în vârstă de 33 de ani după ce el și un alt soldat rus l-ar fi împușcat pe soțul ei, într-un sat la nord-est de Kiev.
Citește și: „Violul este «o formă ieftină» de tortură, nu necesită investiții sau arme”. De Denim Day, vorbim despre victimele agresiunii sexuale în timpul războiului din Ucraina (INTERVIU)
Apoi cei doi soldați ar plecat, iar ulterior s-ar întors de două ori pentru a o viola pe femeie, se arată în dosarele tribunalului. Identitatea celui de-al doilea soldat nu a fost stabilită.
Nu este clar ce fel de reprezentare juridică va avea soldatul rus Romanov la proces, care se va desfășura cu ușile închise.
Un procuror care se ocupă de cazurile de violență sexuală a declarat pentru Reuters că până la 50 de astfel de infracțiuni sunt în curs de investigare, dar că numărul cazurilor de violență sexuală comise de soldații ruși de la începutul invaziei ruse probabil este substanțial mai mare.
Vezi și: Violul, crimă de război. Despre profilurile psihologice ale agresorilor și repercursiunile asupra victimelor (LONGREAD)
Oficiali, activiști și medici au declarat că multe supraviețuitoare se tem sau nu doresc să se prezinte la poliție și la procurori, de teama represaliilor din partea Rusiei și a stigmatizării din partea vecinilor lor ucraineni.