Anunțul despre oferirea Republicii Moldova și Ucrainei statutului de țări candidate la aderare a fost făcut de către președintele Consiliului European, Charles Michel, care a subliniat că viitorul celor două țări este în marea familie europeană.
La rândul său, președintele francez, Emmanuel Macron, a explicat unele dintre motivele pentru care Consiliul European a luat într-un final această decizie. El a spus că un răspuns negativ ar fi reprezentat „o greșeală politică”.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ținut să sublinieze că Ucraina, Republica Moldova și Georgia urmează să implementeze mai multe reforme pentru a înainta în parcursul lor european.
Felicitări au venit și din partea lui Josep Borrell, Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă, care a înregistrat un mesaj video pentru cetățenii Republicii Moldova.
Consiliul European a decis să ofere statutul de țări candidate la aderare Ucrainei și Republicii Moldova. Georgia nu a primit acest statut, iar liderii europeni au declarat că UE este pregătită să-l acorde după ce Georgia își va rezolva problemele prioritare.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.