Noi percheziții în dosarul celor circa 100 migranți din Orientul Mijlociu: Trei bărbați au fost reținuți pentru 72 de ore

Noi percheziții în dosarul celor circa 100 migranți din Orientul Mijlociu: Trei bărbați au fost reținuți pentru 72 de ore

Autoritățile de investigație din Moldova și România au întreprins noi acțiuni în dosarul celor circa 100 migranți din regiunea Orientului Mijlociu, ce ar fi fost traficați de un grup infracțional, destructurat în aprilie 2022.  Astfel, oamenii legii au efectuat opt percheziții în centrul și sudul republicii, în cazul persoanelor de etnie găgăuză și a unui cetățean din Turcia, care ar fi fost implicați în activitate de transportare a persoanelor în statele UE începând cu anul 2020.

La fața locului, au fost depistate și ridicate acte de identitate din Bulgaria, cu semne de falsificare; arme și muniții deținute ilegal; precum și purtători de informații și acte contabile relevante investigațiilor. Drept urmare, suplimentar investigării acțiunilor acestora pentru organizarea migrației ilegale, oamenii legii urmează să pornească dosare penale și pentru deținerea ilegală a armelor și munițiilor, precum și a actelor false.

Urmare a probelor existente și celor obținute în cadrul perchezițiilor, trei bărbați au fost reținuți pentru 72 de ore și conduși la PCCOCS pentru audieri. Urmează ca alte trei persoane să fie audiate în cadrul acestui dosar. În continuare, procurorii urmează să decidă asupra necesității aplicării arestului preventiv în privința acestora, în vederea continuării obiective a investigațiilor, timp în care persoanele se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

În ceea ce privește reținerea celor nouă persoane în aprilie 2022, cu rol de organizatori și lideri ai grupului infracțional, acestea sunt investigate în continuare, atât în stare de arest preventiv, cât și la domiciliu.

Operațiunea a fost declanșantă ca urmare a schimbului de informații între autoritățile de investigație din România și Moldova, cu sprijinul structurilor internaționale abilitate.

Acțiunile de urmărire penală au avut loc sub egida SELEC și Europol, prin intermediul Eurojust. Acestea s-au desfășurat în cadrul unei echipe comune de investigații a procurorilor PCCOCS din Moldova și DIICOT Galați din România, cu participarea ofițerilor din cadrul DICO a INI al IGP, Direcției Sud a INI și BCCO Galați din România.

La nivel local, operațiunea a fost desfășurată de procurorii PCCOCS și ofițerii INI, cu sprijinul angajaților la de la „Fulger.” Amintim că, în luna aprilie, Procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și procurorii DIICOT din Galați, România, au pus în aplicare 66 de mandate de percheziții domiciliare și ale autoturismelor utilizate de către membrii unei grupări infracționale, în Chișinău și zona de sud a Republicii.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.