Turcia se opune în continuare aderării Suediei la NATO. Erdogan cere măsuri împotriva terorismului

Turcia se opune în continuare aderării Suediei la NATO. Erdogan cere măsuri împotriva terorismului

Turcia se opune în continuare aderării Suediei la Alianța Nord-Atlantică, a anunțat președintele Recep Tayip Erdogan. Acesta afirmă că nu s-a înregistrat niciun progres în ce privește aderarea țării nordice la NATO, după discuția telefonică avută cu prim-ministra Magdalena Andersson, transmite Digi24.

„Suedia trebuie să ia măsuri ce privesc subiecte atât de importante precum lupta împotriva terorismului”, a spus Erdogan, chemând la „acţiuni concrete” care să răspundă cerinţelor Ankarei, a indicat preşedinţia turcă.

În contextul invaziei ruse în Ucraina, Suedia şi Finlanda au cerut să adere la NATO, dar se lovesc de opoziţia Turciei.

Aceasta acuză mai ales Suedia că adăposteşte militanţi ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), considerat de Ankara organizaţie „teroristă”.

Suedia a fost una din primele ţări care au clasificat PKK drept „organizaţie teroristă” încă din anii 1980. Însă, la fel ca multe alte state occidentale, şi-a exprimat sprijinul pentru miliţiile YPG, aliate ale PKK în Siria, care au luptat contra jihadiştilor din Statul Islamic mai ales alături de SUA, mai notează AFP, citată de Agerpres.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.