Detalii privind sechestrul de peste 268 de mil. de lei în dosarul Laundromat: Banii aparțin lui Veaceslav Platon

Detalii privind sechestrul de peste 268 de mil. de lei în dosarul Laundromat: Banii aparțin lui Veaceslav Platon

Mijloacele financiare în sumă de peste 268  de milioane de lei, pe care s-a pus sechestru la 24 iunie la solicitarea procurorilor în dosarul laundromat, ar fi deținute atât cu drept de proprietate, cât și prin intermediul terților, de către învinuitul în acest dosar, Veaceslav Platon. Detaliile sunt comunicate de către Procuratura Anticorupție.

Cauza penală în care figurează Veaceslav Platon a fost pornită de către Procuratura Anticorupție, conform unei bănuieli rezonabile de săvârșire a infracțiunilor de spălare a banilor, abuzul de serviciu și confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor, ștampilelor sau sigiliilor false.

Procurorii anticorupție au constatat că, în perioada anilor 2010-2014, Veaceslav Platon, ar fi constituit și condus o organizație criminală, formată din mai multe grupuri criminale organizate distincte, care acționau pe teritoriul Republicii Moldova, Ucrainei, Federației Ruse, dar și a altor state.

În acest sens, această organizație criminală ar fi instituit o schemă transnațională de spălare a banilor realizată prin intermediul unei instituții financiare din Republica Moldova, controlată de către conducătorul organizației criminale, precum și prin intermediul unor instituții bancare din Federația Rusă, Republica Letonia, controlate și gestionate direct, cât și indirect, de către membrii grupului criminal organizat, inclusiv cetățeni ai Federației Ruse și o instituție financiară din Republica Letonia.

Așadar, sub pretextul executării multiplelor ordonanțe judecătorești ilegale și încheieri ale executorilor judecătorești, ar fi fost realizat transferul și convertirea mijloacelor financiare de proveniență dubioasă provenite din Federația Rusă, în sumă totală de 22.013.152.654 dolari, contrar legislației naționale a Republicii Moldova, cât și a Federației Ruse.

Ulterior, mijloacele financiare indicate supra, ar fi fost convertite și transferate pe conturile unor companii nerezidente deschise atât în cadrul instituțiilor financiare din Republica Moldova, cât și în Republica Letonia, gestionate de către conducătorul organizației criminale, Veaceslav Platon.

În prezent, urmărirea penală pe acest caz este în plină desfășurare, fiind întreprinse un complex de acțiuni de urmărire penală, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor cauzei, în scopul realizării unei anchete penale complete și obiective, în scopul restituirii prejudiciului cauzat și atragerii la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în comiterea infracțiunilor incriminate.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Top șapte orașe din R. Moldova cu cea mai mare proporție a tinerilor: Bălți, Ungheni și Chișinău, pe primele locuri (INFOGRAFIC)

Top șapte orașe din R. Moldova cu cea mai mare proporție a tinerilor: Bălți, Ungheni și Chișinău, pe primele locuri (INFOGRAFIC)

Troleibuzele 17, 28, 34 și autobuzul 23 își schimbă rutele de circulație pentru 12 zile. Mai multe străzi intră în reparații

Troleibuzele 17, 28, 34 și autobuzul 23 își schimbă rutele de circulație pentru 12 zile. Mai multe străzi intră în reparații

Nu mai mult de +19C în școli: Cehia planifică la iarnă să limiteze temperaturile din instituțiile publice

Nu mai mult de +19C în școli: Cehia planifică la iarnă să limiteze temperaturile din instituțiile publice

Advertoriale
Farmacia Familiei extinde rețeaua de Hyper Farmacii DITA (VIDEO)

Farmacia Familiei extinde rețeaua de Hyper Farmacii DITA (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

Soluția de plată Garmin Pay, disponibilă pentru deținătorii cardurilor Mastercard maib

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Sfârșit tragic pentru un moldovean aflat în vacanță. Un bărbat s-a înecat într-o piscină din Turcia
  • 2
    Datoriile acumulate de Moldovagaz față de Gazprom vor fi supuse auditului de două companii din Norvegia și Marea Britanie. APP a semnat contractul
  • 3
    Prețul motorinei scade sub 26 de lei. Află prețul plafon stabilit de ANRE la carburanți, pentru data de 12 august
  • 4
    Crima din pădurea de la Strășeni: Unul dintre cei suspectați de omor este fiul fostului polițist Ion Stratulat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.