Din 1 iulie, toți analogii de insulină, teste la glicemie și pungi colectoare pentru stome, vor fi compensate de CNAM

Din 1 iulie, toți analogii de insulină, teste la glicemie și pungi colectoare pentru stome, vor fi compensate de CNAM

În premieră, din 1 iulie, pacienții care suferă de diabet zaharat vor beneficia de compensații din Fondurile de Asigurare Obligatorie pentru toți analogii de insulină. În acest sens, Ministerul Sănătate și CNAM au semnat un ordin comun. Mai mult, urmează să fie compensate și unele dispozitive medicale.

„Cunoaștem cât de mult au așteptat persoanele cu diabet zaharat și pacienții care suportă intervenții chirurgicale să aibă acces la analogii de insulină și de asemenea la dispozitive medicale necesare - teste, pungi colectoare pentru stome intestinale și urinare în orice farmacie din țară care este contractată de CNAM.

Ne-am propus să schimbăm mecanismul de asigurare cu analogi de insulină și dispozitive medicale deoarece anterior asigurarea era asigurată de mai multe deficiențe precum estimare ineficientă a necesităților la sfârșitul anului pentru anul viitor care ducea la procurarea prin licitații a cantități mai mici decât cele necesare sau în surplus, proces costisitor de repartizare în teritorii, repartizarea neuniformă a medicamentelor”, a spus ministra Sănătății Ala Revenco.

Șefa de la sănătate a menționat că odată cu includerea în lista cu medicamente compensate, pacienții vor avea acces gratuit la șapte Denumiri Comune Internaționale (DCI) de analogi de insulină:

- insulinum aspartum
- insulinum aspartum biphasic
- insulinum degludecum
- insulinum detemirum
- insulinum glarginum
- insulinum glulisinum
- insulinum lispro

„Trebuie dor să meargă cu rețeta la farmacie și să ridice preparatul. La fel este și cu dispozitivele medicale compensate în premieră - teste și lanțete pentru monitorizarea zilnica a glicemiei. Dar de asemenea și pungile colectoare care pot fi obținute în farmacii”, precizează ministra.

Potrivit estimărilor, în jur de 129 de mii de persoane cu diabet zaharat urmează să beneficieze de teste și lanțete, iar alte peste 200 de mii de persoane vor beneficia de pungi colectoare pentru stome intestinale și urinare.

La fel, de la 1 iulie, persoanele cate primesc îngrijiri paliative în condiții de ambulatoriu vor putea beneficia gratuit de acces la 11 denumiri internaționale de medicamente, compensate în proporție de 100%.

În plus, copiii cu vărsata de peste cinci ani și adulții cu tulburări de spectru autist vor beneficia pentru prima dată de un medicament compensat.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Noi imagini din satelit arată că la centrala din Zaporojie nu ar avea loc bombardamente sistemice, în pofida afirmațiilor lui Vladimir Putin

Noi imagini din satelit arată că la centrala din Zaporojie nu ar avea loc bombardamente sistemice, în pofida afirmațiilor lui Vladimir Putin

Rusia impune măsuri împotriva TikTok, Telegram, Zoom, Discord și Pinterest

Rusia impune măsuri împotriva TikTok, Telegram, Zoom, Discord și Pinterest

Presa spaniolă: Secretarul general al ONU a venit în Republica Moldova

Presa spaniolă: Secretarul general al ONU a venit în Republica Moldova

Advertoriale
 A fost lansat un vlog de călătorii prin țară. Vezi ce te așteaptă în cele 7 episoade „Turist în Moldova”

A fost lansat un vlog de călătorii prin țară. Vezi ce te așteaptă în cele 7 episoade „Turist în Moldova”

Începe toamna la Castel MIMI cu Festival Internațional de muzică clasică „VinOPERA”

Începe toamna la Castel MIMI cu Festival Internațional de muzică clasică „VinOPERA”

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

Fă cunoștință cu viitorul, descoperă noul card ultra comod

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Criza gazelor, la foc mic. Andrei Spînu, despre stocurile de gaz, condițiile Gazprom-ului și rezervele de păcură (VIDEO)
    DESCIFRAT| Criza gazelor, la foc mic. Andrei Spînu, despre stocurile de gaz, condițiile Gazprom-ului și rezervele de păcură (VIDEO)
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
Cele mai populare
  • 1
    Drumul laptelui - între calitate și nu prea. Cine verifică produsele lactate până ajung pe raft și cum autoritățile își propun să dezvolte subsectorul (LONGREAD)
  • 2
    Rusia ar fi ordonat angajaților centralei nucleare Zaporojie să nu vină la muncă vineri, afirmă serviciile secrete ucrainene
  • 3
    Rusia: Un depozit de muniție a luat foc în satul Timonovo, la 50 de km de granița cu Ucraina (VIDEO)
  • 4
    Procurora-șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, susține prima conferință de presă: Nu ne dorim show, ci transparență și eficiență (LIVE)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.