
Machine Learning și Inteligență Artificială. Endava Moldova dezvoltă zone noi din domeniile de analiză a datelor
Endava Moldova intenționează să dezvolte zone noi din domeniile de analiză a datelor, precum Machine Learning, Inteligență Artificială, Low-Code Development și altele. Un anunț în acest sens a fost făcut de către Veaceslav Panfil, Delivery Unit Manager, Endava Moldova, în cadrul unei întrevederi cu jurnaliștii.
・
„În paralel cu dezvoltarea acestora în interiorul companiei, lucrăm cu comunitatea IT să creștem și piața locală. Obiectivul nostru este să ne păstrăm poziția de angajator de top atât pentru specialiștii aflați la început de drum cât și pentru inginerii care au deja un nivel ridicat de experiență și expertiză în zonele de business unde Endava activează”, a declarat Veaceslav Panfil.
Endava Moldova este una dintre cele mai importante companie IT din Moldova, având parteneriate cu universitățile de top, comunitatea IT locală. În acest sens, pe viitor se planifică continuarea investițiilor în acest sector.
În contextul în care la 24 iunie, în premieră, în Republica Moldova au fost lansate programe de licență în Animație, Game Design și Producție Multimedia, cu șase specialități absolut noi, AGORA l-a întrebat pe CEO Endava, John Cotterell, ce impact va avea acest fapt asupra industriei și dacă compania are nevoie de specialiști instruiți în acest domeniu.
„Segmentul de Game Design este un domeniu al viitorului care se asemenea este dezvoltat de către compania Endava și eu presupun că cu unii dintre studenții care vor absolvi aceste programe de licență noi vom colabora”, a spus John Cotterell.
În acest moment, peste cinci mii dintre angajați sunt localizați în regiunea Europa Centrală. Dintre care, o mie activează în Republica Moldova. Aceștia lucrează pentru diverși clienți din industrii precum plăți, servicii financiare, tehnologii, media și telecom sau logistică.
În total, Endava are peste 11 mii de angajați, care-și au oficiile în Australia, Statele Unite ale Americii, Europa și America Latină.