În luna mai, producția de autoturisme s-a prăbușit cu 97% în Federația Rusă

În luna mai, producția de autoturisme s-a prăbușit cu 97% în Federația Rusă

În luna mai, Federația Rusă a produs 3,7 mii de mașini, față de 95 de mii în ianuarie 2022 și 108 mii în februarie. Aceasta constituie o scădere de circa 97% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, informează BBC, făcând referire la datele statistice oficiale. 

În martie, când războiul era deja în desfășurare și sancțiunile abia începuseră, producția s-a prăbușit pentru prima dată la 40,8 mii de mașini.

Din cauza sancțiunilor, companiile străine care asamblau mașini în uzinele rusești și-au redus producția. De asemenea, sancțiunile au oprit importurile de componente în Rusia, ceea ce a dus la reduceri de producție la Avtovaz și GAZ, precum și la simplificarea mașinilor produse. Astfel, de exemplu, noua Lada Granta nu mai are transmisie automată și airbaguri.

Totodată, producția de camioane a scăzut cu 39,3% în luna mai față de aceeași perioadă din 2021, cea de autobuze de peste cinci tone cu 6,5% și cea de autobuze de mai puțin de cinci tone cu 77,4%.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.