
Inundații puternice în Australia. Oamenii, îndemnați să-și părăsească locuințele
Mai multe regiuni cel mai mare oraș al Australiei, Sydney, se află sub ape în urma inundațiilor severe provocate de ploile torențiale. Autoritățile se așteaptă ca precipitațiile să se intensifice duminică noaptea, astfel că mii de rezidenți au primit ordin să-și părăsească locuințele, scrie Reuters.
・
Inundațiile care au lovit sud-estul Australiei se preconizează să fie mai grave decât cele înregistrate în regiune anul trecut.
„Dacă ați fost în siguranță în 2021, nu presupuneți că veți fi în siguranță în seara asta. Aceasta este o situație în evoluție rapidă și vedem foarte bine că sunt zone afectate unde nu au mai fost niciodată inundații”, a declarat ministrul serviciilor de urgență din New South Wales, Steph Cooke, într-o conferință de presă.
Potrivit presei australiene, zona în care se află oraşul Sydney a primit deja o cantitate de precipitaţii de patru ori mai mare decât media multianuală pentru toată luna iulie.
În zonele cu altitudini mai joase, nivelul apei a ajuns până la 1,5 metri. În Camden, o periferie din sud-vestul oraşului Sydney, mai multe magazine şi o benzinărie au fost deja inundate.
Serviciile de urgenţe au primit peste 2.000 de apeluri şi au salvat 29 de persoane din calea apelor, în ultimele 24 de ore. Printre ele, și o femeie care a stat o oră agățată de un stâlp, în timp ce muncitorii se străduiau să ajungă la ea.