Atac armat într-un mall din Copenhaga. Autoritățile anunță despre mai multe persoane decedate

Atac armat într-un mall din Copenhaga. Autoritățile anunță despre mai multe persoane decedate

Atac armat în capitala Danemarcei. Poliția daneză a anunțat că mai mulți oameni au fost împușcați într-un centru comercial. Martorii spun că au auzit zgomote puternice care i-au pus pe fugă, în timp ce zeci de polițiști au ajuns la fața locului și au blocat circulația în zonă, notează Reuters.

Poliția nu a comunicat un număr al persoanelor decedate și nici al răniților. Un prim bilanț vorbea despre cel puţin trei persoane care au fost spitalizate, una fiind în stare critică, potrivit autorităților.

„Atacul s-a soldat cu moartea unor persoane şi rănirea altora”, a declarat şeful Poliţiei din Copenhaga, într-o conferinţă de presă. El nu a oferit un bilanţ exact al victimelor.

„Nu știm încă cu siguranță câți sunt răniți sau morți, dar este foarte grav”, a declarat primarul din Copenhaga, Sophie Haestorp Andersen, într-o postare pe Facebook, scrie Reuters.

Atacatorul a fost reținut, și potrivit poliției este vorba despre un bărbat danez în vârstă de 22 de ani. Autoritățile anunță că nu pot exclude un potențial „act de terorism”, iar forțele de ordine caută eventuali complici ai tânărului aflat deja în custodia poliției.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.