La ședința Consiliului Superior al Procurorilor, anunțată pentru 5 iulie, s-au prezentat doar trei membri. Președinta CSP, Angela Motuzoc, susține că a fost anunțată seara târziu de mai mulți membri de drept că aceștia nu ar avea posibilitatea să prezente la ședință. Întrunirea este amânată pentru săptămâna viitoare.
„În ședința anterioară s-a anunțat că azi va fi ședința Consiliului Superior al Procurorilor. A fost anunțată și ordinea de zi convenită cu toți membrii. Cu părere de rău, la ora 23:00 seara și nemijlocit la ora 5:00 dimineața am fost anunțați de către membrii de drept că a intervenit ceva urgent în activitatea lor și nu pot să se prezinte la ședința CSP, solicitând ca aceasta să fie amânată pentru săptămâna viitoare. Respectiv, azi suntem în imposibilitatea de a desfășura ședința și amânăm pentru săptămâna viitoare. Cu asta e tot pentru ziua de azi”, a spus președinta CSP, Angela Motuzoc.
AGORA precizează că în agenda ședinței din 5 iulie erau incluse mai multe subiecte importante. De exemplu, membrii CSP urmau să examineze adresarea lui Sorin Stati cu privire la pretinse acțiuni ilegale ale procurorului general interimar, Dumitru Robu.
La fel, urma aprobarea Regulamentului privind selecția candidatului la funcția de procuror-șef al Procuraturii UTA Găgăuzia. În agendă era inclusă și desemnarea mai multor candidați la funcțiile vacante de procuror.
Vezi și aceste știri

UPDATE: Procurora Iulia Popov, soția fostului adjunct al lui Stoianoglo, suspendată din funcție. CSP, întrunit în ședință (LIVE/DOC)

Spirite încinse la ședința CSP. Litvinenco: Nu-mi comentați propunerile. Motuzoc: Am dreptul la opinie
