Patru ședințe plenare - atâtea numără deputații în luna iunie. În această perioadă, parlamentarii au adoptat 34 de acte, trei hotărâri și 24 de proiecte în prima lectură. Tot în iunie, în premieră, s-a desfășurat ședința comună a Parlamentelor Republicii Moldova și României.
În luna iunie, 54 de proiecte de acte normative noi au intrat în procedură legislativă. Iar În total la 30 iunie, pe agenda de lucru a Parlamentului se aflau 294 de proiecte de acte normative. Mai exact, urmează 95 de acte normative pentru examinare în lectura a doua, un proiect – în lectură finală şi 15 Legi – spre reexaminare.
Amintim că luna iunie a fost marcată de ședința solemnă comună a Parlamentelor Republicii Moldova și României care s-a încheiat cu adoptarea Declarației comune privind cooperarea bilaterală în diverse domenii, parcursul european al țării noastre și evoluțiile de securitate din regiune în contextul războiului din Ucraina.