
Cifră record! Peste opt mii de cereri de azil au fost înregistrate în R. Moldova începând cu 24 februarie
Peste opt mii de cereri de azil au fost înregistrate în Republica Moldova, după începerea războiului din Ucraina. Despre aceasta a anunțat directorul Biroului Migrație și Azil, Mihail Vodă, în cadrul unei conferințe de presă, organizată la 5 iulie curent. Potrivit lui, aceasta este o cifră record.
・
Prin comparație, Mihail Vodă a declarat că în aceeași perioadă a anului trecut au fost înregistrate până la 100 de cereri. De asemenea, cu 30 la sută au crescut cererile de permis de ședere.
„În prezent, 3 568 de persoane au solicitat azil pe teritoriul R. Moldova. 3 263 dintre acestea sunt ucraineni. 180 sunt cu statut de refugiat, iar 175 sunt beneficiar de protecție umanitară”, a precizat directorul Biroului.
Alte 622 de persoane au obținut dreptul de muncă în regim facilitar.
Din 24 februarie, până în prezent, 724 de cetățeni ucraineni au obținut permis de ședere. Dintre ei, 80 au obținut permis de ședere permanentă, restul - provizorie.
În prezent, peste 77 de mii de cetățeni ucraineni se află pe teritoriul R. Moldova.