„Pe vremea mea așa ceva nu era”. Specialități noi în R. Moldova care te fac să înțelegi că viitorul e aici și poți pune mâna pe el

„Pe vremea mea așa ceva nu era”. Specialități noi în R. Moldova care te fac să înțelegi că viitorul e aici și poți pune mâna pe el

Joia trecută cred că pentru prima dată în viață mi-a părut rău că nu m-am născut cu 17 ani în urmă. Nu ca să fiu fără riduri și fără griji, ci ca să mă simt din nou acea absolventă de liceu, care visa să scrie o poveste, să deseneze un personaj și să creeze propriul desen animat. Și să știu că acest vis nu va rămâne doar în capul meu sau pe hârtie, dar chiar va putea fi realizat. Pentru că acum asta se poate. Se poate face în Moldova.

Da’ pe vremea mea...

Vă mai amintiți vorba părinților și bunicilor: „pe vremea mea se făcea cutare și cutare, iar eu făceam ehehei câte”. Ei bine, pe vremea mea nu se putea.

Publicitate

La începutul anilor 2000, când abia absolvisem liceul, eram ferm convinsă că voi urma facultatea de limbi străine, pentru că-mi plăceau, pentru că mi se dădeau ușor și... pentru că alte opțiuni pe partea umanistă nu prea mai aveam.

Dar stați așa, că fix atunci detectasem o mică-mare problemă: cineva care venise din străinătate mi-a spus că acolo, în lumea mare, faptul că știi nu o limbă, dar câteva, nu e mare supraputere, − asta e ceva normal. Respectiv, omul mi-a sugerat că ar fi bine, pe lângă limbi străine, să mai știu și altceva.

Autor:

Argumentul a fost atât de solid, încât, peste noapte, mi-am luat lumea în cap și am plecat să depun actele la Advertising și PR în România, pentru că de partea noastră de Prut PR-ul încă era ceva din zona fantasticului.

Da’ acum...

Acum, la distanța de aproape 20 de ani, profesia pe care o căutasem eu ani în urmă în România se predă și se practică bine-mersi și în Moldova. Acum, oamenii lucrează direct din telefon, primesc salarii de la companii de peste ocean, muncind de la computerul de acasă, de la terasă sau de la balcon. Acum, profesiile viitorului sunt altele, iar vestea bună este că tinerii noștri deja le pot studia aici, acasă, cu profesori din străinătate, dar și cu cei mai buni practicieni din domeniu. Partea cea mai frumoasă este că toate specialitățile se vor preda la universități de stat, care sunt acreditate și au locuri atât cu bursă, cât și cu taxă, iar taxele nu sunt deloc mai mari decât cele de la Drept sau Economie, de exemplu.

Citește și: Inovația care schimbă educația. Din acest an, în R. Moldova poți învăța animație, gaming și producție media la universitate

Joi, pe 30 iunie, la Mediacor – laboratorul de creație și inovație din cadrul USM, a fost evenimentul de lansare a trei specialități cu șase domenii de licență noi. Este vorba despre Animație, Game Design și Producție Multimedia. Fiecare specialitate poate fi studiată din perspective diferite: conceptuală, grafică și tehnică – respectiv, asemănător liceului într-un fel – îți alegi profilul real, umanist sau arte, în funcție de specificul universității: Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Universitatea Tehnică din Moldova sau Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău.

Da’ merită?

Cifrele întotdeauna au fost cele mai bune argumente în momentul în care ai de luat o decizie. Pe de o parte – statisticile, pe de altă parte – salariile. Statisticile la nivel mondial arată că domeniile Animației, Game Design-ului și a Producției Multimedia înregistrează cele mai mari creșteri în ultimii ani, dar și cele mai mari lipsuri de specialiști pe piață. De exemplu, numai în 2021, valoarea pieței de Game Design era de $180 miliarde, înregistrând un progres de +14,4% comparativ cu 2020. Iar în ceea ce ține de salarii, un începător în aceste domenii poate primi de la $780 lunar, ceea ce depășește cu mult un salariu mediu în Moldova. Acesta e momentul în care ar trebui să înțelegem că timpul pe care un tânăr sau o tânără îl petrece cu nasul în telefon sau computer poate fi utilizat cu folos, de exemplu, pentru crearea unui joc video, a unui desen animat sau pentru montarea unui podcast.

Da’ echipament?

Oamenii de creație spun că NU echipamentul e problema atunci când vrei să creezi ceva frumos. Important e să-ți dorești asta. La momentul actual, fiecare dintre cele patru universități de stat la care se vor preda Profesiile Viitorului este dotată cu câte un atelier de producție: USM – Mediacor, UTM – Tekwill, AMTAP – Artcor, UPSC – Clasa Viitorului. Admiterea începe pe 19 iulie, și dacă ar fi să dau timpul înapoi, aș da o fugă la Animație, Game Design sau Multimedia. Voi aveți această posibilitate aici și acum, nu peste oceane.

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal