Parlamentul a aprobat cererea de demisie a deputatului Dorel Iurcu. Vezi cine ar urma să îi ia locul în Legislativ

Parlamentul a aprobat cererea de demisie a deputatului Dorel Iurcu. Vezi cine ar urma să îi ia locul în Legislativ

Deputatul Dorel Iurcu din cadrul fracțiunii parlamentare a Partidului Acțiune și Solidaritate și-a dat demisia din Legislativ. Deputații au aprobat cererea de demisie a fostului coleg cu 66 de voturi „pro”.

Deputatul Dorel Iurcu a decis să renunțe la funcția de parlamentar în schimbul funcției de primar. Acesta a fost ales șef la Primăria din comuna Horodiște, raionul Rezina.

Cererea de demisie a fost semnată la 28 iunie. 

Comisia juridica numiri și imunități a anunțat loc vacant în rândurile fracțiunii PAS. 

Următorul pe lista Partidului care ar urma să devină deputat este Roșca Roman. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Un deputat PAS vine cu clarificări, în contextul reformei învățământului superior. „Universitatea Agrară nu va fi lichidată”

Un deputat PAS vine cu clarificări, în contextul reformei învățământului superior. „Universitatea Agrară nu va fi lichidată”

Sondaj iData: Dacă duminică ar fi alegeri, BCS, PAS și Partidul Șor ar intra în Parlament. Câte mandate de deputat ar avea fiecare fracțiune

Sondaj iData: Dacă duminică ar fi alegeri, BCS, PAS și Partidul Șor ar intra în Parlament. Câte mandate de deputat ar avea fiecare fracțiune

Deputații au votat pentru simplificarea procedurii de eliberare a autorizației de mediu pentru irigare

Deputații au votat pentru simplificarea procedurii de eliberare a autorizației de mediu pentru irigare

Advertoriale
Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

Farmacia Familiei extinde rețeaua de Hyper Farmacii DITA (VIDEO)

Farmacia Familiei extinde rețeaua de Hyper Farmacii DITA (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

Despre finanțe și investiții, pe înțelesul tinerilor, cu Lilian Guzun, CEO Iute Credit  (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
    Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
  • Hike cu mine! Unde? La Seliște, să vezi un fag de 300 de ani și să afli cum un slovac a venit în Moldova și s-a apucat să ne dezvolte turismul (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Crima din pădurea de la Strășeni: Unul dintre cei suspectați de omor este fiul fostului polițist Ion Stratulat
  • 2
    Sfârșit tragic pentru un moldovean aflat în vacanță. Un bărbat s-a înecat într-o piscină din Turcia
  • 3
    Datoriile acumulate de Moldovagaz față de Gazprom vor fi supuse auditului de două companii din Norvegia și Marea Britanie. APP a semnat contractul
  • 4
    Prețul motorinei scade sub 26 de lei. Află prețul plafon stabilit de ANRE la carburanți, pentru data de 12 august
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.