Academia Română susține îngrijorărilor prezentate de angajații Academiei de Științe a Moldovei, care se împotrivesc reformei universitare. Colegii lor de peste Prut spun că ideea concentrării cercetării sub o singură egidă și sub o singură conducere amintește de perioada dictaturii comuniste.
„Academia Română a luat act cu îngrijorare de inițiativa din 27 iunie 2022 a Ministerului Educației și Cercetării din Republica Moldova, privind o așa-numită reformă a domeniului învățământului superior și al cercetării, prin care s-ar asimila și comasa institutele foste ale Academiei de Științe a Moldovei cu institutele din universități”, se arată într-un comunicat al Academiei Române.
Reprezentanții instituției au spus că sunt deplin de acord cu protestul Academiei de Științe a Moldovei îndreptat împotriva acestei reforme. Ei consideră că deciziile eventuale de fuzionare, transferare, absorbție trebuie să se bazeze pe o evaluare obiectivă și transparentă, cu criterii și indicatori clari, pe o argumentare convingătoare și în urma discuțiilor atât în colectivele vizate, cât și la nivel de întreaga comunitate științifică
„Însăși ideea concentrării cercetării sub o singură egidă și sub o singură conducere ni se pare că amintește de perioada dictaturii comuniste. În România, cercetarea științifică și creația intelectuală oficiale sunt efectuate în cadrul mai multor entități paralele, Academia Română, universități, Ministerul Cercetării, care colaborează foarte bine între ele și se află în concurență loială. Stimularea cercetării nici nu se poate face altminteri”, spun cercetătorii de peste Prut.
În acest context, reprezentanții Academiei Române au rugat autoritățile Republicii Moldova să stopeze această reformă și să-i redea Academiei de Științe a Moldovei rolul său în domeniul cercetării, prin reîntoarcerea institutelor în cadrul înaltului for de consacrare și de cercetare.
La data de 5 iulie, Academia de Științe a Moldovei a cerut stoparea reformei inițiate de Ministerul Educației și Cercetării, deoarece o astfel de modificare amplă trebuie bine gândită, argumentată, consultată cu comunitatea științifică și societatea.
La 1 iulie, în cadrul unei conferințe de presă, ministrul Educației a declarat că în cazul în care reforma universitară va fi implementată, în țară vor rămâne 11 universități publice.
LA ACELAȘI SUBIECT: Reforma învățământului superior anunțată de Ministerul Educației, criticată dur. Mai multe universități refuză reorganizarea
Vezi și aceste știri

Președintele raionului Taraclia, nemulțumit de fuzionarea Universității „Grigore Țamblac” cu „Ion Creangă”: Nu toți studenții au posibilitatea să învețe în Chișinău

Protest în fața Guvernului: Profesori și cercetători științifici, nemulțumiți de reforma universitară
