Discuții între cele două părți ale Nistrului: Chișinăul cere înlăturarea posturilor ilegale din Zona de Securitate

Discuții între cele două părți ale Nistrului: Chișinăul cere înlăturarea posturilor ilegale din Zona de Securitate

Posturile instalate ilegal de partea transnistreană sunt principalul subiect în discuțiile din cadrul Comisiei Unificate de Control. La ședința din 7 iulie a CUC, reprezentanții Chișinăului au solicitat în mod repetat retragerea acestora. 

În timpul întrunirii, Comisia a examinat trei rapoarte săptămânale ale Comandamentului Militar Întrunit. În toate rapoartele observatorii militari au reflectat prezența posturilor instalate unilateral de Tiraspol în Zona de Securitate începând cu 26 aprilie curent.

Au urmat dezbateri asupra acestor acțiuni provocatoare ale structurilor transnistrene, iar delegația R. Moldova și-a reiterat solicitările privind retragerea necondiționată a acestora din perimetrul de responsabilitate a Forțelor Mixte de Menținere a Păcii.

Publicitate

„Poziția Chișinăului cu privire la subiectul în cauză este fermă și derivă din prevederile Acordului din 21 iulie 1992 și celorlalte acte ale operațiunii de menținere a păcii de pe râul Nistru”, menționează reprezentanții CUC.

În cadrul ședinței de joi, Comisia nu a adoptat o decizie în acest sens, urmând să reia discuțiile peste o săptămână.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal