
Moartea tancului? Ce spune războiul din Ucraina despre viitorul vehiculelor blindate pe câmpul de luptă
După zecile de imagini video care surprindeau cum armata ucraineană reușea să distrugă tancurile rusești, a apărut o întrebare legitimă referitoare la viitorul blindatelor. Și anume dacă sistemele antitanc moderne au făcut ca tancurile să devină inutile pe câmpul de luptă. Într-o analiză, BBC notează că, într-un viitor nu prea îndepărtat, alături de tancurile convenționale, tancurile fără pilot, controlate de la distanță, se vor deplasa pe câmpul de luptă, fără a mai risca viața echipajelor.
・
„Este important să nu tragem învățăminte greșite din ceea ce am văzut în ultimele luni”, notează generalul american în retragere Ben Hodges, care până de curând a comandat forțele terestre americane în Europa. Acesta notează că tancurile rusești ar fi fost folosite de armata rusă în mod greșit, operând fără sprijinul infanteriei, iar echipajele lor nu aveau subofițerii experimentați. Prin urmare, tancurile rusești au fost o pradă ușoară pentru trupele ucrainene care se apărau.
Opiniile lui Hodges sunt împărtășite de generalul în retragere al armatei britanice Ben Barry, în prezent cercetător senior specializat în războiul terestru la Institutul Internațional pentru Studii Strategice.
„Eșecul ofensivei rusești împotriva Kievului arată ce se întâmplă atunci când tancurile sunt desfășurate inept de o armată care nu poate duce un război cu arme combinate (n. r. luptă cu o combinație de tancuri, infanterie, artilerie și aviație) și care are o logistică slabă”, spune Ben Barry.
Tancul, care a devenit un simbol al războiului modern, are mulți critici și susținători deopotrivă. În timpul războiului din 2020 din Nagorno-Karabah, tancurile armenești au fost înfrânte de dronele azere fabricate în Turcia. În Libia, aceleași drone Bayraktar au provocat pagube serioase forțelor generalului Haftar, iar în Siria, dronele turcești au reușit să vâneze tancurile forțelor guvernamentale ale lui Assad.
În primele etape ale războiului din Ucraina, rachetele moderne antitanc, furnizate armatei ucrainene de Marea Britanie, SUA și alte țări au jucat un rol crucial în îndepărtarea coloanelor blindate rusești de Kiev. Cu toate acestea, în cea de-a doua fază a războiului, în Donbas, artileria rusă deja concentrată, a jucat un rol decisiv, puterea sa de foc distructivă ajutând forțele rusești să avanseze.
Cu toate acestea, dronele și rachetele antitanc de fabricație occidentală au găsit o modalitate de a ocoli acest obstacol: ele lovesc în partea superioară a turelei tancului, unde există o protecție redusă a blindajului.
„Acest război a fost o sărbătoare a dronelor”, spune generalul Barry. „Ne-am dat seama că, pentru a scăpa de dronele inamice, aveam nevoie de dronele noastre. Și este nevoie de apărare aeriană clasică pentru a se apăra împotriva țintelor care zboară la joasă înălțime, inclusiv lasere și bruiaje electronice”, mai notează acesta.
Așadar, are tancul un viitor sau este condamnat să fie casat, așa cum cred unii?
„Întotdeauna va exista o nevoie de putere de foc protejată și mobilă”, spune generalul Hodges. El prezice că, în viitorul apropiat, tancurile fără pilot, controlate de la distanță, în esență drone blindate, se vor deplasa pe câmpul de luptă alături de tancurile convenționale, sprijinindu-le cu putere de foc fără a risca viețile echipajelor lor.
Se estimează că armata rusă a pierdut peste 700 de tancuri în războiul din Ucraina.