Acum doi ani, la 6 noiembrie 2020, Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit cea mai mică rată bază din istoria țării, de 2,65 la sută. O astfel de măsură a fost întreprinsă pentru a stimula consumul în rândul cetățenilor și a reanima economia afectată de criza pandemică. Or, în condițiile restricțiilor epidemiologice stabilite de autoritățile din sănătate, oamenii nu cheltuiau bani.
Însă, din a doua jumătate a anului 2021, BNM a început treptat să ridice rata de bază. Expertul economic Veaceslav Ioniță spune că un asemenea pas a fost făcut pentru a fi anticipate efectele inflaționiste care, de atunci, au început să se manifeste foarte puternic.
În cele din urmă, din noiembrie 2020, până în iunie 2022, BNM a majorat rata de referință de nouă ori, de la 2,65 procente, până la 18,5 la sută. Singurul scop, care s-a urmărit a fost descurajarea creditării și a consumului, procese care alimentează inflația.
Cum deciziile BNM au influențat majorarea ratei dobânzii
Creditele acordate prin intermediul programului „Prima Casă” sunt cu o dobândă variabilă, lucru despre care am scris în precedentul articol din cadrul proiectului EconomClass. Costul acestora se calculează în baza unei formule care conține rata de referință, comisionul de garantare stabilit de Ministerul Finanțelor și marja băncii.
Rata dobânzii, în cazul creditelor din programul prima casă se stabilește de două ori pe an. Spre exemplu, pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie se bazează pe rata de referință publicată de BNM pentru luna mai, iar pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie, pe rata de referință publicată de BNM pentru luna noiembrie a anului precedent.
Întrucât, timp de doi ani, BNM a majorat de nouă ori rata de referință, inevitabil și băncile comerciale au crescut rata dobânzii stabilită de bănci. În contextul în care rata de referință stabilită de BNM a fost majorată de la 4,12 la sută până la 9,47 procente, marja maximă pe care creditorii o pot aplica pentru creditele garantate de stat este de până la trei procente anual, iar comisionul de garantare stabilit de Ministerul Finanțelor este de până la 0,25 procente anual din soldul creditului, sau 0,5 la sută anual din soldul garanției, rata maximă a dobânzii aplicată de către bănci pentru perioada 1 iulie 2022 – 31 decembrie 2022 constituie 12,72 procente.
În final, din 1 iulie curent, rata dobânzii, în cazul creditelor contractate în cadrul programului Prima Casă, a sporit cu 5,35 puncte procentuale față de cea aplicată anterior, care era de 4,12 la sută, la care se mai adaugă marja băncii și comisionul de garantare al Ministerului Finanțelor.
Nemulțumirile beneficiarilor au curs gârlă
Printre beneficiarii programului „Prima Casă” se numără familiile tinere cu copii, funcționari de stat și angajați ai sectorului privat. La sfârșitul lunii iunie, aceștia au început să primească scrisori din partea băncilor, prin care au fost informați că împrumutul ipotecar se scumpește de practic două ori.
La data de 4 iulie curent, fostul prim-ministru Ion Chicu a publicat două grafice prin care a prezentat cum ar urma să fie calculată dobânda după majorarea ratei, în cazul unei bănci comerciale căreia nu i-a indicat numele.
Astfel, în cazul unei familii, care la procurarea unui apartament prin programul Prima Casă a contractat un credit în sumă de peste 722 de mii de lei și s-a angajat să-l restituie în zece ani, plata lunară era de 5.385 de lei, atunci, odată cu majorarea ratei, această sumă urma să se majoreze de practic două ori și să depășească cifra 8.500 de lei.
În acest condiții, nemulțumirile beneficiarilor au început să curgă gârlă. După ce au primit o notificare de la băncile comerciale că, începând cu 1 iulie curent, împrumutul va crește cu 5,35 puncte procentuale, peste 3.300 de persoane au semnat o petiție online prin care au cerut ca rata dobânzii la creditele Prima Casă să nu se majoreze.
Oful oamenilor a fost auzit?
După nenumărate nemulțumiri și frustrări din partea cetățenilor, Guvernul a început să caute soluții. La 29 iunie, prim-ministra, Natalia Gavrilița, i-a cerut ministrului Economiei, Sergiu Gaibu, să întreprindă măsuri pentru a-i ajuta pe beneficiari să facă față ratei majorate.
La o săptămână distanță, Ministerul Economiei a propus spre consultări publice un proiect de hotărâre a Guvernului, prin care se propune limitarea majorării ratei dobânzilor pentru creditele active.
Astfel, autoritățile au sugerat ca pentru creditele acordate, majorarea ratei dobânzii să nu fie mai mare de patru puncte procentuale o dată la șase luni și mai mare de șase puncte procentuale pe parcursul a 12 luni consecutive. Asta înseamnă că marja dobânzii va scădea cu cel puțin un procent la moment.
De asemenea, Guvernul propune să intervină cu compensații pentru o parte a dobânzii în cazul creditelor contractate de familiile cu mulți copii sau de angajații din sectorul bugetar.
Președintele Comisiei economie a Parlamentului, Dumitru Alaiba, și expertul economic Stas Madan, păreri împărțite despre soluția autorităților
Plafonarea dobânzii la creditele ipotecare de către stat este o măsură binevenită. E important ca și băncile să facă anumite cedări, pe perioade scurte de timp, luând în considerație faptul că beneficiarii programului „Prima Casă” au contractat creditele pe termeni mari, de la zece la cel puțin 20 de ani, iar băncile orcum vor fi în profit. De această părere este expertul economic Stas Madan.
„În prezent, cadrul legal le permite băncilor să nu aplice rata maximă a dobânzii la credite, atunci când se majorează rata de referință, care este de 5,35 puncte procentuale. Ministerul Economiei a intervenit pentru ca șocul să nu fie atât de puternic. Urmează să vedem și partea de compensații ce va spune”, a spus Stas Madan pentru AGORA.
De partea cealaltă, președintele Comisiei economie, buget și finanțe a Parlamentului, Dumitru Alaiba, a declarat că această măsură nu este suficientă pentru a atenua povara beneficiarilor și nu a exclus că pe viitor autoritățile ar putea veni cu inițiative suplimentare.
„Evident că măsura nu este suficientă și nimeni nu o să afirme că este destul ce s-a propus. Eu sunt ultimul care mă voi arăta satisfăcut de aceste măsuri, pentru că timpurile nu sunt deloc ușoare. Nu exclud că pe viitor vom veni cu măsuri suplimentare”, a declarat pentru AGORA, Dumitru Alaiba.
Chiar și așa, alesul poporului nu a putut spune cu exactitate din partea cu totuși ar putea veni măsurile suplimentare îndreptate pentru susținerea beneficiarilor programului, din partea Executivului sau a Parlamentului.
De la lansarea programului în 2018 și până în prezent, peste opt mii de cetățeni au beneficiat de programul Prima Casă.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.