O relicvă care ar conține sângele lui Hristos a fost recuperată, după ce fusese furată dintr-o mănăstire din Franța

O relicvă care ar conține sângele lui Hristos a fost recuperată, după ce fusese furată dintr-o mănăstire din Franța

Biserica Catolică s-a arătat șocată luna trecută, când un artefact auriu, despre care se spune că ar conține picături din sângele lui Hristos, a fost furat cu puțin timp înainte de o sărbătoare catolică ce are loc în fiecare an. în nordul Franței. Șase săptămâni mai târziu, un detectiv olandez, Arthur Brand, care se ocupă de recuperarea obiectelor prețioase, a povestit cum a ajuns în posesia relicvei furate, în urma unei operațiuni complexe, transmite Digi24

Timp de 1.000 de ani, pelerinii au călătorit spre abația Fécamp din Normandia, pentru a se închina la relicva „Sângele prețios al lui Hristos”.

„Între șapte și opt la sută din piesele de artă furate sunt returnate și majoritatea este distrusă. În acest caz, cred că hoțul nu știa despre ce este vorba”, a spus Arthur Brand.

Publicitate

Relicva a fost furată în noaptea de 1 iunie din sacristia din Fécamp, la nord-est de portul Le Havre. Poliția crede că hoțul a rămas în clădire pe timpul nopții după ce aceasta a fost închisă și că măsurile de siguranță erau foarte slabe la momentul comiterii infracțiunii.

Relicva conține două fiole care, potrivit legendei, au fost puse într-o ladă și aruncate în mare, ajungând mai apoi pe țărmul Normandiei, în nordul Franței. Hoțul a furat, în plus, mai multe vase liturgice și alte obiecte prețioase.

Brand a spus că a fost contactat de cineva prin e-mail și i s-a adus la cunoștință că obiectele au fost găsite în casa unui prieten al hoțului.

Când acest prieten și-a dat seama ce sunt obiectele furate, le-a dat persoanei care l-a contactat pe detectivul olandez, care l-a sfătuit să le lase la ușă și să sune la sonerie. Dacă le-ar fi adus direct la mănăstire, exista riscul ca acea persoană să fie arestată, a explicat Brand.

„Vreo două zile mai târziu, la ora 10:30 seara, s-a auzit soneria. M-am uitat afară de pe balcon și, în întuneric, am văzut o cutie. Am alergat pe scări de frică să nu ia altcineva cutia. Afară, m-am uitat primprejur, dar nu era nimeni acolo”, a povestit detectivul.

Brand a zis că nu i-a venit să creadă cât de frumoase erau relicvele recuperate și a descris momentul deschiderii cutiei în care fuseseră transportate drept o „experiență religioasă autentică”.

Arthur Brand a spus că va înmâna acum relicva poliției pentru ca ea să poată fi returnată mănăstirii din Franța.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal