Păpuși, actori și muzică. În parcul Alunelul are loc primul Festival de Animație pentru Copii (FOTO)

Păpuși, actori și muzică. În parcul Alunelul are loc primul Festival de Animație pentru Copii (FOTO)

Primul Festival Românesc de Animație pentru Copii se desfășoară, în perioada 10 - 17 iulie, în Parcul Alunelul. Spre marea bucurie a celor mai tineri spectatori, actorii teatrelor din Moldova, dar și din România își aduc păpușile pentru a relata întâmplările și peripețiile personajelor îndrăgite.

Festivalul a început duminică, 10 iulie, cu spectacolul „Căprița cea isteață”, prezentat de actorii Teatrului Municipal de Păpuși din Chișinău, „Piciul Julien". 

Miercuri, 13 iulie, începând cu ora 17:00, vor evolua actorii teatrului „Izvorașul vesel”, cu spectacolul „Degețica”, joi, micii spectatori vor putea urmări piesa  „Lampa lui Aladdin”, prezentată de actorii de la teatrul „Copilăriei”, iar vineri, 15 iulie, vin artiștii de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți cu spectacolul „Vulpița cea șireată”.

Publicitate

Și zilele de weekend vor oferi bucurii pentru copii! Pentru sâmbătă, 16 iulie, este programat spectacolul „Povestea lui Linte”, în interpretarea actorilor de la Teatrului Epic de Etnografie și Folclor „Ion Creangă” din Chișinău, iar duminică, 17 iulie, în ultima zi de festival, actorii teatrului „Piciul Julien” vor prezenta, în premieră, piesa „Doi vecini”.

Festivalul Românesc de Animație pentru Copii este la prima ediție și este organizat de teatrul „Piciul Julien”, în colaborare cu Direcția Cultură a Primăriei Municipiului Chișinău.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal