Republica Moldova are un nou expert în Comitetul Consultativ al Consiliului Europei

Republica Moldova are un nou expert în Comitetul Consultativ al Consiliului Europei

Ian Feldman a fost ales în calitate de expert în Comitetul Consultativ al Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale al Consiliului Europei. Despre numirea în funcție a anunțat Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE).

„Pe data de 8 iulie, în cadrul reuniunii Delegaților la Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, Ian Feldman a fost ales în calitate de expert din partea Republicii Moldova în Comitetul Consultativ al Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale al Consiliului Europei”, se arată într-un comunicat remis de MAEIE.

Anterior, Ian Feldman a fost președintele Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității.

Publicitate

Comitetul Consultativ este compus din 19 experți independenți aleși și numiți pe o perioadă de 4 ani. În conformitate cu prevederile Rezoluției Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, criteriile de eligibilitate ale experților sunt determinate de prioritizarea candidaților cu expertiză și competențe în domeniul protecției minorităților naționale. Exercitarea mandatului se realizează cu titlu individual, pe bază independentă și imparțială.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal