Prețul petrolului a revenit la nivelul de dinaintea invadării Ucrainei

Prețul petrolului a revenit la nivelul de dinaintea invadării Ucrainei

Cotaţia barilului de petrol a scăzut, joi, cu peste 5% şi a revenit la nivelul la care era înainte de debutul războiului din Ucraina, afectat de temerile privind o recesiune care ar ameninţa cererea de petrol, în contextul unei inflaţii record în SUA şi zona euro, transmite Digi24. 

În jurul după-amiezii de ieri, cotaţia barilului de ţiţei Brent din Marea Nordului, cu livrare în luna septembrie, era în scădere cu 3,67%, până la 95,93 dolari. În paralel, cotaţia barilului de ţiţei american West Texas Intermediate (WTI), cu livrare în luna august, era în scădere cu 4,40%, la 92,04 dolari.

Temerile referitoare la încetinirea cererii de petrol au şters, practic, câştigurile înregistrate după invazia declanşată de Rusia la 24 februarie, când cotaţia ţiţeiului a urcat până la niveluri fără precedent după criza financiară din 2008.

În prezent, însă, cele două cotaţii de referinţă pentru petrolul mondial au revenit la nivelul de dinaintea invadării Ucrainei, când barilul de ţiţei Brent evolua între 95 şi 99 de dolari, iar barilul de ţiţei WTI se tranzacţiona între 90 şi 94 de dolari.

Cu toate acestea, atât preţul ţiţeiului Brent, cât şi preţul ţiţeiului WTI este cu 22% mai mare decât era în perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care în a doua jumătate a anului trecut perturbările pe partea de ofertă şi perspectivele unei invazii ruseşti iminente în Ucraina au influenţat cotaţiile încă înainte de debutul războiului, la 24 februarie 2022.

„Temerile de recesiune sunt, din nou, motorul care trage în jos cotaţiile”, a comentat Craig Erlam, analist la Oanda.

Comisia Europeană şi-a revizuit joi, în jos, previziunile de creştere pentru zona euro, atât în 2022, cât şi în 2023, la 2,6% în 2022, respectiv la 1,4% în 2023. Comparativ, în luna mai a acestui an, Comisia Europeană prognoza, pentru Uniunea Europeană şi pentru Zona euro, o creştere a PIB real de 2,7%, în acest an, urmată de un avans de 2,3%, în 2023. În schimb, prognozele de inflaţie au fost revizuite în sus. Se preconizează că inflaţia va atinge un nivel maxim de 8,4% în al treilea trimestru al anului 2022 în Zona euro, după care va scădea constant, la sub 3% în ultimul trimestru al anului 2023, atât în zona euro, cât şi în UE.

Miercuri, datele publicate de Departamentul american al Muncii au arătat că indicele preţurilor de consum a consemnat o creştere de 9,1% în ritm anual în luna iunie, acesta fiind cel mai ridicat nivel după noiembrie 1981. Publicarea datelor privind indicele preţurilor de consum în SUA „consolidează perspectiva unei creşteri agresive de dobândă din partea Rezervei federale americane, care ar putea încetini economia americană”, a afirmat Stephen Innes, partener la SPI Asset Management.

Potrivit analiştilor, o nouă majorare agresivă a dobânzii de politică monetară ar pune în pericol consumul, principalul motor al economiei americane, ceea ce ar duce la contracţia economiei şi ar avea un impact asupra cererii de petrol. În plus, o nouă majorare de dobândă din partea Fed ar susţine şi mai mult dolarul, care a urcat deja la niveluri fără precedent în ultimele decenii în raportul cu yenul şi cu moneda euro, ceea ce ar afecta de asemenea puterea de cumpărare a investitorilor de pe piaţa petrolieră care utilizează alte valute.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Coeficientul de eficientizare în cazul produselor petroliere va fi egal cu „zero”, a stabilit ANRE

Coeficientul de eficientizare în cazul produselor petroliere va fi egal cu „zero”, a stabilit ANRE

O rafinărie de petrol din Rusia, cuprinsă de flăcări. Aceasta se află în apropierea graniței cu Ucraina

O rafinărie de petrol din Rusia, cuprinsă de flăcări. Aceasta se află în apropierea graniței cu Ucraina

LUMEA-N PALMĂ | Kievul vizitat de „cei trei mușchetari” de la Apus și D'Artagnan de la Răsărit, Biden pleacă în căutarea „petrolului pierdut” iar inflația atinge niveluri istorice

LUMEA-N PALMĂ | Kievul vizitat de „cei trei mușchetari” de la Apus și D'Artagnan de la Răsărit, Biden pleacă în căutarea „petrolului pierdut” iar inflația atinge niveluri istorice

Advertoriale
Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Fă-ți ghiozdanul pentru școală cu METRO! Rechizitele care îți vor face învățatul mai plăcut (FOTO)

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Maib a inaugurat „maib Academy”, un centru inovativ de instruiri pentru angajați

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

Î.S. MOLDATSA recrutează. Află cum poți să devii Controlor de Trafic Aerian Stagiar

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
    DESCIFRAT| R. Moldova și riscul unei catastrofe nucleare: În cât timp vom fi informați, ce măsuri întreprindem și cum administrăm iodura de potasiu(VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Sport pentru a fi subțirei” și „sâmburi de harbuz”. Remedii pentru o viață fără covid
  • DESCIFRAT: 12 ani pe calea digitalizării serviciilor publice sau cât de utilizate sunt tehnologiile informaționale în relația cetățean - Guvern
  • Copiii știu mai bine: De ce Moldova nu are mare? „Ne-a fost furată” sau „S-a scurs prin găurile lăsate de tancuri”
  • DESCIFRAT| Alertele cu bombă - ecuații cibernetice cu multe necunoscute sau slăbiciunea sistemului? (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Pericolul unui accident nuclear la Zaporojie: Explicăm cum funcționează mecanismul de înștiințare a R. Moldova
  • 2
    Atenție, vreme nefavorabilă! Meteorologii au emis Cod Galben de ploi cu descărcări electrice
  • 3
    Tot mai multe mașini în Europa: Orașele unde numărul automobilelor depășește numărul de locuitori
  • 4
    Înotătorul român David Popovici a bătut recordul mondial la înot la 100 de m liber
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.