Membrii Consiliului Superior al Procurorilor s-au întrunit într-o ședință. În ordinea de zi sunt sunt trei adresări cu privire la pretinse acțiuni ilegale ale Procurorului General interimar, Dumitru Robu. Este vorba despre adresarea Mirandolina Sușițcaia, Dorin Chirtoacă și Sorin Stati.
UPDATE 14:57 Se examinează aprobarea Regulamentului privind selecția candidatului la funcția de procuror-șef al Procuraturii UTA Găgăuzia. Vor fi aleși de către trei membrii de CSP și alți trei membri de Adunarea Populara Găgăuză.
UPDATE 14:57 CSP a admis sesizarea fostului primar Dorin Chirtoacă și a desemnat-o pe procurora Nadejda Busuioc din cadrul Procuraturii Anticorupție pentru a documenta faptele și a decide dacă va fi pornit sau nu dosar penal.
„Consiliul Superior al Procurorilor hotărăște: a o desemna pe Nadejda Busuioc, procuroră în cadrul Procuraturii Anticorupție, pentru a examina sesizarea depusă de domnul Dorin Chirtoacă în privința domnului Robu”, a declarat președinta CSP, Angela Motuzoc.
Astfel, Procurorul general interimar, Dumitru Robu va fi cercetat în două cauze penale, urmare a plângerilor lui Dorin Chirtoacă și Sorin Stati.
UPDATE 14:30 Consiliul s-a retras în deliberare.
UPDATE 14:15 Fostul primar al Chişinăului Dorin Chirtoacă este prezent la Consiliul Superior al Procurorilor. Acesta solicită demiterea procurorului general interimar, Dumitru Robu, pentru că ar fi instrumentat dosare penale la comandă, în perioada guvernării oligarhului Vlad Plahotniuc.
„Vă sesizez asupra incompatibilității numitului Dumitru Robu cu funcţia de procuror general interimar şi cer nu doar demiterea acestuia din funcție, dar examinarea şi investigare sub aspect disciplinar şi penal a abuzurilor sale în calitate de procuror, cel puţin, începând cu anul 2017. Este de notorietate faptul că D. Robu, împreună cu un grup de peste 70 de persoane, a instrumentat mai multe dosare penale la comanda politică a regimului Plahotniuc - Dodon, împotriva subsemnatului”, se arată în sesizarea lui Dorin Chirtoacă către CSP.
UPDATE 14:10 CSM a admis sesizarea lui Sorin Stati și a desemnat un procuror pentru a examina plângerea și a decide dacă va fi pornit sau nu dosar penal.
UPDATE 13:48 Membrii CSM au respins solicitarea. Are loc examinarea adresării cu prezența ministrului Justiției.
UPDATE 13:45 Sorin Stati a înaintat o cerere de recuzare în privința ministrului Justiției.
„Această scrisoare am expediat-o domnului ministru anul trecut prin rețeaua Facebook, dar nu a supusă verificărilor”, a spus Stati.
UPDATE 13:40 Ședința Consiliului Superior al Procurorilor a fost declarată deliberativă. Membrii CSP examinează adresarea lui Sorin Stati cu privire la pretinse acțiuni ilegale ale Procurorului General interimar.
Sesizarea vizează perioada februarie – decembrie 2011, când el ocupa funcția de administrator la „Moldaeroservice”. Acesta susține că Robu ar fi mușamalizat cazul unui agent economic care s-ar fi conectat clandestin la o sursă de energie electrică ce aparținea întreprinderii.
Amintim că, în noiembrie 2021 în spațiul public a apărut o secvenţă video în care apare Dumitru Robu numărând bani.
Ulterior, deși a fost desemnat de CSP să investigheze cazul, procurorul anticorupție Vasile Plevan a solicitat abținere de la examinarea pretinselor acțiuni ilegale
În aceeași zi CSP a desemnat-o pe Ina Frunză-Bargan să investigheze pretinsele acțiuni ilegale în cazul procurorului general interimar.
Hotărârea CSP a venit după ce, însuși procurorul general interimar a solicitat să fie desemnat un procuror care să examineze acest caz prin prisma articolelor: corupere pasivă, corupere activă și trafic de influență și după ce o asemenea cerere a fost depusă, la 23 noiembrie, de către petiționarul Veaceslav Valico.
Amintim că Dumitru Robu, a declarat că imaginile video nu au nimic comun cu careva cazuri de corupție și au fost efectuate în perioada mai-iunie 2020, în casa părinților lui Sergiu Șeptelici, care este în vecinătatea socrilor săi.
Vezi mai multe detalii aici: Reacția lui Robu, după ce în spațiul public au apărut imagini cu el numărând bani
Procurorul a declarat că Șeptelici a procurat un automobil de la cumnatul său Ghenadie Ghețiu, iar în video este redat cum a primit circa zece mii de euro pentru acest automobil
Vezi și aceste știri

Dumitru Robu crede că sunt șanse ca Ilan Șor să fie extrădat. Ce se întâmplă cu dosarele în care figurează Plahotniuc, Platon și Andronache

Dumitru Robu a dispus numirea Veronicăi Drăgălin în funcția de șef PA. Activitatea începe la 1 iulie
