La 17 iulie, mai multe suprafețe de vegetație au luat foc în regiunea transnistreană a țării. Pompierii locali au intervenit pentru lichidarea incendiilor în preajma orașului Tiraspol. Acolo, focul a cuprins o parte din vegetația din apropierea maternității, informează presa locală.
Salvatorii din regiune informează că din cauza rafalelor de vânt, flăcările s-au extins până la miriștea din apropiere, atingând și un câmp de grâu.
Pompierii, însă, au reușit să oprească răspândirea incendiului și să salveze suprafața cu cereale.
Totodată, din cauza vântului, focul s-a extins în mai multe direcții, iar zona a fost acoperită de nori de fum.
În continuare, pompierii intervin pentru prevenirea răspândirii arderii. În total, au fost afectate șapte hectare de vegetație. Motivul izbucnirii arderii încă se stabilește.
La aceste ore, pompierii din Bender luptă cu flăcările pe o suprafață de iarbă cosită din regiunea Chițcani.
Vezi și aceste știri

Moldova continuă să găzduiască peste 76 de cetățeni ucraineni. Iată câți străini au solicitat azil de la începutul războiului în Ucraina

Mai mult decât sarcina planificată: Serviciul Vamal a încasat 695 mil. de lei în prima săptămână din luna august
