Lumea-n palmă | O nouă criză pentru „Super Mario”, campionii încălcării legislației UE și rezultatele unei vizite controversate

Lumea-n palmă | O nouă criză pentru „Super Mario”, campionii încălcării legislației UE și rezultatele unei vizite controversate
foto: Saudi Press Agency

În plină criză economică, pandemică și de securitate, în unele democrații vestice apare și criza politică, ceea ce mai mult agravează situația decât să o rezolve. După ce la Paris, Emmanuel Macron s-a văzut înfrânt în alegerile parlamentare, iar la Londra, Boris Johnson și-a anunțat demisia, un nou post vacant de prim-ministru ar putea apărea la Roma, acolo unde premierul italian Mario Draghi a anunțat deja că intenționează să demisioneze după ce coaliția care îl susținea s-a destrămat. La polul opus, președintele SUA Joe Biden nu pare să fi reușit să îndeplinească așteptările analiștilor și votanților americani cu referire la rezultatele mini-turneului din Orientul Mijlociu, în special a vizitei din Arabia Saudită.

În același timp, săptămâna aceasta Comisia Europeană a început să publice rapoartele privind starea democrației și a statului de drept în țările membre ale UE, în condițiile în care în ultimii ani, anumite state membre ale blocului comunitar înregistrează regrese serioase în aceste domenii. Vizate în acest sens sunt țări care au aderat în ultimele decenii, precum Ungaria, Polonia și România, dar și state membre fondatoare, ca Italia și Belgia.

Un turneu controversat

Cea mai discutată imagine a momentului este cea care reprezintă salutul președintelui SUA Joe Biden cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, din moment ce gestul de salut ales de cei doi pare unul de compromis, amintind de pandemie și de regulile de distanțare socială. Asta, deși președintele SUA insistă că vizita în Arabia Saudită și întâlnirea cu liderul de facto al regatului nu ar trebui să ocupe punctul central al turneului său.

„O poză care va defini această vizită - reprezintă tot ce și-ar fi putut dori saudiții. (...) Un parteneriat strategic reînnoit. Indiferent de ceea ce s-a discutat în cadrul întâlnirii, indiferent de succesele sau eșecurile care au existat, lumea are o imagine clară pe care să o țină minte. Una care ilustrează o schimbare directă a cursului politicii duse de Joe Biden”, transmite BBC.

Președintele american și-a început mini-turneul vizitând inițial statul Israel, după care a mers în teritoriile palestiniene, acolo unde a pledat pentru un stat independent al palestinienilor, declarând că este adeptul soluției „două state” pentru a asigura încetarea conflictului care durează de decenii între Statul Israel și palestinieni. 

„Poporul palestinian, precum și poporul israelian, merită un stat propriu, care să fie independent, suveran, viabil și cu o continuitate teritorială alături de Israel”, a spus președintele american, după o întâlnire cu președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, conform NBC News. Tot în Israel, Biden a semnat o declarație prin care a promis că nu va permite Iranului să dețină arma nucleară.

După vizita din Israel, Biden s-a îndreptat spre orașul arab Jeddah, acolo unde a și fost fixată toată atenția presei și comunității internaționale, întrucât urma să se întâlnească cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite. Motivul unei asemenea atenții deosebite este legat de faptul că, în campania electorală din 2020, președintele american l-a acuzat pe acesta că ar fi direct responsabil de asasinarea jurnalistului disident Kamal Khashoggi în 2018, care lucra în cadrul publicației americane Washington Post. Atunci, Biden a promis că va face din Arabia Saudită „un stat paria” și că se va asigura că țara „va plăti prețul”.

„Ceea ce se întâmplă în campania electorală, în general nu supraviețuiește realităților care au loc la preluarea funcției. Președintele Trump a spus lucruri despre Arabia Saudită în timpul campaniei, dar apoi, când era în funcție, am avut o relație grozavă cu el. Ceea ce se întâmplă în campanii (electorale - n.r.) este ceea ce eu numesc că se întâmplă în timpul sezonului prost”, a spus ministrul afacerilor externe al Arabiei Saudite, Adel bin Ahmed-al Jubeir pentru BBC.

Dar situația internațională, tradusă prin inflația crescândă, generată de creșterea prețurilor la resursele energetice au schimbat aceste planuri, iar în dorința de a scădea prețul la pompă, în special înaintea alegerilor parțiale din noiembrie curent, Biden pare să fie predispus la compromisuri, deși a anunțat că își dorește mai mult o „recalibrare a relațiilor cu Arabia Saudită”. Mai mult, președintele SUA a declarat că a discutat și acest subiect cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite, care la rândul său a negat repetat că ar fi implicat în această afacere.

„În ceea ce privește asasinarea lui Khashoggi, am abordat-o în cadrul întâlnirii, arătând foarte clar ce credem despre ea la momentul actual. Am fost direct și mi-am făcut punctul de vedere foarte clar. Am spus franc, că un președinte american nu poate să tacă în legătură cu problema drepturilor omului, pentru că aceasta este în contradicție cu cine suntem și cine sunt eu”, a spus Biden.

Nici replica oficialilor saudiți nu a întârziat să apară, acesta afirmând că nu admit impunerea de valori străine țării lor, menționând că acest lucru nu a mers atunci când Statele Unite au încercat să-şi impună valorile în Afganistan şi Irak. 

„De fapt, aceasta s-a întors împotriva lor. Fiecare ţară are valori diferite şi acestea trebuie respectate”, a închis subiectul ministrul saudit al externelor.

Totuși, principalul subiect a vizat aspectul energetic, notează Jerusalem Post, care adaugă un detaliu foarte interesant, legat de faptul că președintele Biden a zburat direct din Israel în Arabia Saudită, după ce Riadul a deschis spațiul aerian pentru aeronavele israeliene, după un acord în privința insulelor Tiran din Marea Roșie, aflate sub ocupația Israelului din 1956, deși formal fac parte din Egipt.  De altfel, aceste insule au fost cedate Arabiei Saudite de către Israel, actul urmând să fie realizat până la finele anului curent. În schimbul acestui acord și a altora 17 ce privesc armamentul și colaborarea în domeniul tehnologiilor 5G și 6G,, președintele american a afirmat că se așteaptă la „pași concreți” din partea Arabiei Saudite în ce privește creșterea producției de petrol pentru a asigura stabilizarea prețului pe piață.

Mai exact, o decizie în acest sens este așteptată din partea OPEC+, organizație din care face parte și Rusia, liderii țărilor membre urmând să se întâlnească la 3 august pentru a discuta eventualitatea creșterii producției de petrol.

Un aspect important a vizat și normalizarea relațiilor diplomatice dintre statele din Golf și statul Israel, de rând cu consolidarea acestora, în vederea contracarării influenței Iranului în regiune, văzut ca principalul inamic. 

„Dacă el (Biden - n.r.) poate convinge unul dintre cele mai mari state producătoare de petrol din lume să pompeze mai mult și să livreze mai mult pe piață, pentru a ajuta la scăderea prețului, aceasta măsură va fi văzută ca o victorie de către alegătorii americani de acasă”, concluzionează BBC.

Cel mai probabil, președintele american nu se va întoarce acasă chiar cu mâna goală, din moment ce prințul moștenitor al regatului, Mohammed bin Salman, i-a promis majorarea extracției petrolului cu un milion de barili pe zi, afirmând totuși că acesta este maximul ce poate fi realizat în prezent, din moment ce infrastructura nu permite obținerea unor volume mai mari. Mai mult, o creștere a extracției, potrivit oficialilor saudiți, nu va însemna și o creștere a producției, cu alte cuvinte, nu va duce neapărat la o scădere a prețurilor la petrol, scrie Reuters.

Un nou post vacant de premier la Roma?

O nouă criză politică a apărut la Roma, acolo unde, după cum scrie Politico, unul dintre „adulții” de la masa Europei, premierul italian Mario Draghi, ar putea să plece din funcție, provocând organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Creditat cu planul de salvare a zonei euro din timpul crizei financiare, Draghi a jucat un rol important în stabilizarea economiei italiene și în relansarea ei după pandemie, mai ales în condițiile crizei energetice și de securitate.

Cu toate acestea, refuzul mișcării 5 Stele de a susține planul său de reforme economice și fiscale, care a picat la votul din Parlament, a provocat încercarea acestuia de a demisiona, fapt ce nu a fost acceptat de președintele italian Sergio Mattarela, care i-a cerut să convoace din nou Parlamentul pentru a încerca să obțină un nou vot de încredere.

„Tulburările politice ale Italiei se vor resimți în întreaga Europă într-un moment critic, în timp ce liderii UE se confruntă în ce privește găsirea unui mod de răspuns la invazia Rusiei în Ucraina, inflația galopantă și reapariția coronavirusului”, scrie Politico.

Mai mult, situația are loc într-o perioadă în care euro nu doar că a ajuns la paritate cu dolarul, dar a și scăzut sub moneda americană, în condițiile unor temeri majore cu privire la o posibilă recesiune în zona euro, ca urmare a sistării importurilor de gaz rusesc, după ce Rusia a închis gazoductul Nord Stream 1, oficial pentru lucrări de mentenanță.

Draghi rămâne unul dintre cei mai puternici lideri ai UE, mai ales în condițiile în care cancelarul german Olaf Scholz se află de puțin timp în funcție, iar președintele francez Emmanuel Macron, deși a învins în alegerile prezidențiale, este slăbit după ce le-a pierdut pe cele parlamentare.

Mai mult, unele dintre inițiativele premierului italian, printre care instituirea unui plafon de preț pentru gazul și petrolul rusesc, ar putea să nu-și mai găsească realizarea, deși se află pe agenda de discuții a liderilor UE.

O analiză Reuters, arată o altă față a problemei, și anume faptul că „Italia este suficient de mare pentru a doborî restul periferiei zonei euro”, din cauza datoriei sale guvernamentale de 2.500 de miliarde de dolari, care este de două ori mai mari decât cea a Spaniei, Portugaliei, Irlandei și Greciei la un loc, țara fiind prea mare pentru a putea fi salvată de instituțiile financiare internaționale.

„După ce a devenit premier, a fost nevoit să medieze între partidele din larga coaliție de guvernare, ceea ce înseamnă că subiecte sensibile, precum modificarea taxelor și reforma sistemului de pensii nu au fost realizate. Și chiar dacă va rezista la guvernare, puțini se așteaptă ca politicianul să poată schimba mare lucru”, subliniază Reuters.

De altfel, agenția internațională de presă menționează că cel supranumit „Super Mario”, a reușit să înainteze Bruxelles-ului Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare de circa 200 de miliarde de euro, asigurând și un început solid pentru îndeplinirea sutelor de obiective, multe dintre ele cu termen de realizare până la sfârșitul lui 2025. 

În acest context, Mario Draghi s-ar putea pomeni în situația în care plecarea sa ar putea fi refuzată din nou de președinte sau chiar de parlamentari, care ar putea să îi ofere susținerea necesară guvernului său. Chiar și așa, șansele ca acesta să accepte o asemenea situație sunt destul de mici, din moment ce ar fi lipsit de posibilitatea de a promova reformele necesare pentru redresarea economică și financiară a Italiei.

Legile UE, simple șiruri de cuvinte?

Raportul pe anul 2022 al Comisiei Europene privind situația statului de drept în România, arată că guvernul de la București a reușit să facă progrese pe reforma justiției și combaterea corupției la nivel înalt, dar continuă să se confrunte cu un deficit democratic privind presa finanțată din banii publici. Chiar și așa, percepția experților și mediului de afaceri este că nivelul corupției în sectorul public rămâne a fi unul ridicat.

Astfel, la capitolul independenței presei față de stat, România este inclusă la aceeași categorie cu Ungaria, Grecia, Malta și Polonia, fiind semnalate mai multe probleme, printre care și cele privind transparența sau mai bine zis lipsa de transparență privind patronatul instituțiilor private de presă. 

De altfel, ediția de limbă română a publicației germane Deutsche Welle, scrie că „presa este la risc în România”. Potrivit publicației, Comisia Europeană constată că o practică uzuală și netransparentă a plăților făcute de partide către media tradițională sau social media, fără să existe o evidență a modului în care acești bani, proveniți din subvențiile publice primite de formațiunile politice, sunt cheltuiți. Totodată, este menționat și cazul Emiliei Șercan, jurnalista care a dezvăluit suspiciunile de plagiat din teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă și care este supusă unei operațiuni de „kompromat”, potrivit mai multor ONG-uri.

La capitolul corupție, România înregistrează un scor de 45/100 conform Transparency International, fiind totodată pe locul 25 în UE și 66 la nivel global.

„Eurobarometrul special privind corupția arată că 72% dintre respondenți consideră corupția răspândită în țara lor (media UE 68%) și 46% dintre respondenți se simt personal afectați de corupție în viața lor de zi cu zi (media UE 24%)”, scrie Europa Liberă.

Dar România nu este singura codașă la respectarea legislației UE, un articol al celor de la Politico arătând că sfidarea de către alte state membre a legilor blocului comunitar este în creștere. Astfel, o analiză realizată în decursul a cinci luni a arătat mai multe cazuri de încălcare, de la o fabrică de oțel ultrapoluantă din Italia, până la produse defecte sau nesigure care se scurg printr-un comerț electronic important din Belgia sau utilizarea de către fermierii români a pesticidelor care afectează grav albinele, în ciuda faptului că acestea au fost interzise în 2018.

Astfel, potrivit analizei, Italia a acumulat cel mai mare număr de sancțiuni „infringement”, începând cu 2002, fiind vorba de 1.375 de acțiuni de acest tip, cu mult peste Ungaria și Polonia, devenite cap de afiș în ce privește încălcarea legislației comunitare, dar care au între 759 și 817 acțiuni intentate de Comisia Europeană. În cazul României, sunt înregistrate 739 de acțiuni tip „infringement” intentate de executivul comunitar pentru nerespectarea legislației.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Lumea-n palmă | Japonia intră în era post-Abe, Londra își caută un nou premier, în timp ce Biden se vede nevoit să-și explice vizita în Arabia Saudită

Lumea-n palmă | Japonia intră în era post-Abe, Londra își caută un nou premier, în timp ce Biden se vede nevoit să-și explice vizita în Arabia Saudită

Lumea-n palmă | Finlanda și Suedia în NATO la prețul unor compromisuri, sănătatea planetei sub semnul întrebării și starea democrației din România

Lumea-n palmă | Finlanda și Suedia în NATO la prețul unor compromisuri, sănătatea planetei sub semnul întrebării și starea democrației din România

Lumea-n palmă | Extinderea UE, între istorie și îndoială, America face un salt înapoi, în timp ce Macron e pedepsit de proprii alegători

Lumea-n palmă | Extinderea UE, între istorie și îndoială, America face un salt înapoi, în timp ce Macron e pedepsit de proprii alegători

Advertoriale
 Descoperă oferta turistică a Moldovei. A fost lansată campania „Hai la mine Acasă” (VIDEO)

Descoperă oferta turistică a Moldovei. A fost lansată campania „Hai la mine Acasă” (VIDEO)

Marșul Alăptării 2022: Alăptarea reprezintă cel mai natural început de viață (VIDEO)

Marșul Alăptării 2022: Alăptarea reprezintă cel mai natural început de viață (VIDEO)

Generația Inteligenței Financiare: Cum poate câștiga bani un elev? Urmăriți al doilea episod în limbaj mimico-gestual al cunoscutului serial de videouri explicative „Cunoaște sensul banului cu Emily”

Generația Inteligenței Financiare: Cum poate câștiga bani un elev? Urmăriți al doilea episod în limbaj mimico-gestual al cunoscutului serial de videouri explicative „Cunoaște sensul banului cu Emily”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.